Gigi Becali, mesaj categoric după ce Mihai Rotaru a anunțat că se retrage din fotbal: „Are 15-20 de milioane pagubă! E idiot? A făcut minuni”

Gigi Becali, mesaj categoric după ce Mihai Rotaru a anunțat că se retrage din fotbal: „Are 15-20 de milioane pagubă! E idiot? A făcut minuni”
  • Publicat:

Gigi Becali a felicitat decizia lui Mihai Rotaru de a se retrage din fotbal, patronul Universității Craiova urmând să renunțe la funcție în vara anului viitor.

Finanțatorul de la FCSB susține că omologul său din Bănie a pierdut o sumă consistentă de bani în perioada în care a condus clubul și că a „făcut minuni” prin faptul că a reușit să evite falimentul.

Dacă în trecut, Rotaru a reușit să asigure bugetul echipei și prin vânzarea unor fotbaliști precum Alexandru Mitriță, Alexandru Cicâldău sau Valentin Mihăilă, Universitatea Craiova nu mai are un asemenea produs de export, iar șansele ca un transfer pe o sumă importantă să aibă loc în viitorul apropiat sunt infime.

Gigi Becali a felicitat decizia lui Mihai Rotaru de a se retrage din fotbal, patronul Universității Craiova urmând să renunțe la funcție în vara anului viitor

Gigi Becali a declarat și el în mai multe rânduri, chiar și pe parcursul acestui sezon, că își dorește să își recupereze investiția pe anumiți jucători, iar apoi să se retragă din fotbal.

„El nu este dușmanul meu. Într-un fel, este. Nu declarat, înrăit, dar este. Eu îi numesc dușmani, metaforic, pe cei care sunt împotriva mea la fotbal. Atunci și Craiova este dușman.

Voi spuneți că se retrage. Păi, ce să facă omul? Am înțeles că are 15-20 de milioane pagubă. Este idiot? Bă, Rotaru e băiat deștept, nu-și bate joc de familia și banii lui. A încercat omul. Și așa a făcut minuni până acum, că nu a intrat în faliment.

A mai vândut jucători, dar acum nu mai are ce să vândă. Zice: «Stai, mă, sunt idiot? Dau banii mei la fotbal? Și ce câștig?» Atunci omul normal că se retrage.

Cum am zis și eu că mă voi retrage, dacă nu-mi dă Domnul semne”, a precizat Becali la Pro Arena.

Mihai Rotaru a anunțat că nu va mai continua la Universitatea Craiova

În cursul zilei de miercuri, Mihai Rotaru a anunțat, în exclusivitate pentru ProSport, că nu va mai continua la Universitatea Craiova din vara anului 2023.

„Din vară nu voi mai continua, dar trebuie spus că s-a prelungit contractul de asociere cu Primăria și Clubul Sportiv până în 2032.

Rămâne de văzut cine va investi”, este anunțul pe care Mihai Rotaru l-a făcut în exclusivitate pentru ProSport.

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Locul de poveste din România care i-a cucerit inima lui Karen, o turistă din SUA:
Locul de poveste din România care i-a cucerit inima lui Karen, o turistă din SUA: "Noi nu avem aşa ceva"
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…