Patronul campioanei României, Gigi Becali, l-a criticat dur pe Andrei Gheorghiță, după ce a dat ordin să fie schimbat la pauza meciului Dinamo – FCSB.
Deranjat de faptul că Andrei Gheorghiță nu mai are agresivitate pe plan defensiv, Gigi Becali a dat ordin ca jucătorul să fie schimbat la pauza meciului Dinamo – FCSB.
Campioana FCSB a învins Dinamo cu 2-1 pe Arena Națională, în etapa 2 a play-off-ului Superligii. „Câinii” au condus cu 1-0, după golul lui Perica din minutul 24, dar Miculescu (44) și Alhassan (85) au marcat pentru formația roș-albastră.
Gigi Becali l-a titularizat pe Andrei Gheorghiță în meciul de pe Arena Națională, dar latifundiarul din Pipera a dat ordin la pauză ca jucătorul venit de la Poli Iași să fie lăsat pe banca de rezerve.
„De ceilalți, ce să spun? Nu pot să spun, înțelegeți? Gheorghiță nu mai e cel de la început. Când a intrat Toma s-a schimbat jocul. Gheorghiță sper să înțeleagă. El e tehnic, are talie, dar fotbalul se joacă pe ambele faze. Trebuie mai multă agresivitate, chiar și ofensiv și defensiv. Trebuie să fie mai mult în joc. E ca Cisotti în primul meci, se ascunde de minge”, a spus Gigi Becali la Prima Sport 1.
În derby-ul cu eterna rivală, Elias Charalambous i-a folosit pe Târnovanu – V. Creţu, M. Popescu, Ngezana, Radunovic – Cisotti, Chiricheş (Gele 80) – Miculescu, Al. Băluţă (Baba Alhassan 46), A. Gheorghiţă (M. Toma 46) – Bîrligea (Edjouma 90).
După această victorie, FCSB a ajuns la 32 de puncte, la fel ca liderul Universitatea Craiova, dar echipa din Bănie are un golaveraj mai bun, +4, față de +1. Meciul direct va avea loc în etapa 4, la Craiova, pe 13 aprilie, de la ora 21:00.
Până atunci, campioana va primi replica celor de la U Cluj, pe 5 aprilie, de la 21:15, în timp ce două zile mai târziu Universitatea Craiova evoluează în Gruia, de la 20:30. De precizat că formația antrenată de Mirel Rădoi este angrenată și în Cupa României, urmând ca joi, 2 aprilie, să întâlnească tot CFR Cluj în sferturile de finală.