Gigi Becali l-a distrus pe Giovanni Becali în scandalul „Sifonul”, care îl are în centru pe Florin Tănase.
După ce impresarul l-a atacat frontal pe Tănase, jucător pe care l-a reprezentat în trecut, atât fotbalistul, cât și patronul de la FCSB au ieșit în public cu reacții dure.
În mod surprinzător, în ciuda gradului de rudenie care-i leagă pe Gigi și Giovanni Becali, patronul de la FCSB a sărit în apărarea lui Florin Tănase.
Mai mult, afaceristul a recunoscut că l-a impulsionat pe jucătorul echipei sale să-l atace public pe impresar.
„Eu, la vârsta mea, nu mai pronunț «sifon», e un jargon prea urât. În primul rând, e prea urât ca să pronunți, eu reproduc, nu pronunț. Dar spun ceva la modul general, ca să înțeleagă și Giovanni. Eu, Gigi Becali, am spus că urăsc trădarea, îl urăsc pe trădător. Eu urăsc trădătorul și trădarea. Dacă vine cineva la mine că vrea să trădeze îi zic «pleacă!»
Nici măcar trădarea nu o primesc. Tănase e un băiat de mare caracter, dacă era «sifon», nu era prieten cu mine. E jignire și pentru club. Clubul meu are nevoie de «sifon»? Am club care e administrat, joacă în Europa. La mine nu există «sifonare». La mine există teren, minge de fotbal. Fotbal care se joacă pe teren. La mine poți să faci ce vrei dacă ești bun, femeie, băuturi, bagă-ți și în cap. Ce să îmi «sifoneze» mie Tănase? E jignire și pentru mine, eu accept «sifonării»? Mie dacă îmi spui o bârfă, a doua oară nu te mai întâlnești cu mine. Mie mi-a spus Tănase că l-a făcut «sifon».
«Dacă nu îi răspunzi, nu ești bărbat», am zis. Dacă te-a făcut «sifon», pune-l la punct, să se învețe minte. Când îl ataci pe unul, să te aștepti să îți răspundă. Mie mi-a spus Tănase, nu știu eu ce a spus. «Dacă nu îi răspunzi, ești idiot», i-am zis, să se învețe minte. Eu nu știu ce a zis, e treaba lui, eu țin cu Tănase, cu dreptatea. El are meseria lui, nu are treabă cu tine, este angajatul meu.
Dacă te iei de angajatul meu, nu mă respecți și îl las să te pună la punct. Eu nu mă cert cu Giovanni. Dacă face asta, să se aștepte. I-am spus, din punctul meu de vedere, ai dreptate, fii bărbat, să se aștepte când mai zice ceva să primească răspunsul. Tănase îmi bagă bani în buzunar, îmi dă Giovanni vreun ban? Astea nu sunt lucruri normale.
Nu ai alți fotbaliști în țara în asta de care să te iei? Te iei numai de ai mei? Și nu numai că e fotbalist, e prietenul meu. Nu m-am certat cu Giovanni în tinerețe, când chiar era de certat. Mă cert acum? Îl respect atât de mult pe Tănase că nici nu îl întreb. Când îl întrebi de unul din echipă, înseamnă că îl desconsider, că îl cred om de nimic, nu te respect. Mie mi-a zis Tănase, să știi că eu mă iau de el. Eu conduc cu «sifoneală»? Niciodată în viața mea”, a spus Becali, la fanatik.ro.
Reacția lui Gigi Becali vine la scurt timp după ce Florin Tănase l-a făcut praf pe impresar, imediat după meciul câștigat de FCSB împotriva celor de la UTA Arad, scor 4-0.
„Decarul” campioanei României a avut o reacție vehementă, după ce Giovanni Becali l-a numit „sifon”.