La scurt timp după ce a dat vestea legată de despărțirea profilată pe axa FCSB – Mirel Rădoi, Gigi Becali a anunțat care este prima măsură pe care o va lua în cadrul clubului.
Marți, 21 aprilie, tehnicianul s-a întâlnit cu latifundiarul în Pipera. Rădoi a discutat cu Becali, explicându-i că a bifat un acord cu oficialii grupării Gaziantep. În Turcia, trei români se vor pregăti sub comanda fostului selecționer al „tricolorilor”: Alexandru Maxim, Deian Sorescu și Denis Drăguș.
După ce a vorbit cu Mirel Rădoi, Gigi Becali i-a trasat o misiune lui Mihai Stoica – să găsească un nou „principal”. Un alt detaliu notabil e următorul: unul dintre jucătorii roș-albaștrilor va ajunge din nou pe banca de rezerve.
Este vorba despre goalkeeperul Ștefan Târnovanu. Experimentatul jucător a fost titular în ultimele două partide ale celor de la FCSB, însă, după plecarea lui Rădoi, va lua loc din nou pe banca de rezerve.
Gigi Becali a anunțat revenirea tânărului Matei Popa, potrivit digisport.ro: „O să apere iar. În poartă e copilul. Da, da”.
În runda a cincea din play-out-ul Superligii, FCSB a trecut la limită de Farul Constanța. Bucureștenii s-au impus în deplasare, scor 3-2. În urma fluierului final, titularul dintre buturi, Ștefan Târnovanu, a dat dovadă de bărbăție.
„Am greșit la golul al doilea, nu trebuia să ies. Sunt fericit pentru echipă, dar nu sunt fericit pe plan personal. Îmi asum vina. Nu vreau să pun golurile pe seama absenței din ultima perioadă. E fotbal, am greșit. E important că echipa a câștigat. Când joci, totul e mai ușor, ai repere”, a comunicat, printre altele, portarul.
Așadar, Ștefan Târnovanu a fost trecut pe lista neagră. În schimb, un alt jucător a reușit să-l impresioneze pe Gigi Becali.
După 3-2 cu „marinarii”, afaceristul l-a sunat pe Mihai Stoica pentru a-l lăuda pe Florin Tănase. În viziunea lui Gigi Becali, „Tase” l-ar putea ajuta pe Gică Hagi la prima reprezentativă de fotbal a țării noastre, „Regele” fiind noul selecționer al României.
„I-am spulberat, n-au avut nimic. Ce m-a încântat, i-am zis lui MM: «Bă, Mihai, fotbalist de mare clasă, Tănase! De clasă mondială! O să-l ajute pe Gică». Am spus tot timpul că e cel mai bun, dar acum parcă din ce în ce… Dirijează tot jocul, organizează tot”, a declarat Becali la Fanatik.
Mihai Stoica, însărcinat cu găsirea unui nou tehnician, l-a contactat chiar pe Elias Charalambous, plecat de la FCSB în data de 7 martie 2026. La doar trei zile după acel moment, Mirel Rădoi a fost instalat în funcție.
Iată că antrenorul cipriot se poate întoarce la FCSB acum. Mihai Stoica a evidențiat faptul că așteaptă un răspuns.
„Lucian Filip și Alin Stoica vor conduce antrenamentul de mâine, alături de Horea Codorean, preparatorul fizic, și de Marius Popa, antrenorul de portari. Am avut inspirație mare că i-am ținut.
L-am sunat deja pe Elias Charalambous și l-am rugat să vină să ne ajute, măcar până se termină acest sezon. Elias a fost la Di Francesco (n.r. – antrenorul lui Lecce) la antrenamente acum o săptămână, iar acum l-am găsit la Bournemouth. Va lua o hotărâre în scurt timp… Aștept decizia lui Elias. Dacă el acceptă să vină, mă liniștesc”, a punctat președintele Consiliului de Administrație de la FCSB.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla la FCSB în cursul următoarelor zile, după discuția dintre Mihai Stoica și Elias Charalambous.