Patronul de la FCSB, Gigi Becali, a ajuns într-o asemenea stare încât se bucură de faptul că Vlad Chiricheș s-a accidentat și nu-l va mai vedea în echipă.
Campioana FCSB a câștigat meciul cu Farul, în deplasare, din etapa 5 a play-out-ului. Accidentarea lui Chiricheș din minutul 78 a lui Chiricheș l-a bucurat pe Gigi Becali.
Latifundiarul din Pipera a dat o nouă dovadă de ipocrizie. Deși face donații de zeci de milioane bisericilor, se laudă cu actele de caritate, deși acesta este unul dintre cele mai grave păcate, Gigi Becali are și momente în care ignoră tot ceea ce spun dogmele religioase cu privire la aproapele tău.
După ce l-a criticat și chiar umilit de atâtea ori pe Vlad Chiricheș, acum a ajuns să se bucure că jucătorul de la FCSB s-a accidentat în meciul cu Farul și, astfel, nu va mai juca la camopioana României.
„Am scăpat de el? Am scăpat până la urmă? Trebuie să îl întreb pe Meme, m-a scăpat Dumnezeu de el. Nu accidentare gravă, dar una să scăpăm de el acum. E bine că s-a întâmplat și asta. (n.r. dacă își revine?) Să facă ce vrea. La baraj îl scot de pe listă”, a declarat Gigi Becali, la DigiSport.
În actuala stagiune competițională, mijlocașul a jucat 23 de meciuri, fiind integralist în prima etapă din sezonul regulat, acasă, cu FC Hermannstadt, și în etapa 2 din Grupa B a Cupei României, când FCSB a fost anesteziată la Arad, de UTA, care s-a impus cu 3-0.
Chiricheș i-a replicat imediat lui Gigi Becali, fiind deranjat nu atât de afirmațiile patronului campioanei României, ci de faptul că latifundiarul din Pipera își exprimă punctul de vedere fără să aibă habar de cum decurg lucrurile la antrenament.
„Am încercat să evit să mă gândesc la ce a declarat. Nu e un lucru plăcut pentru un jucător. În fotbal nu există recunoștință. Am jucat la un nivel foarte bun, face parte din trecutul meu. Asta nu contează în prezent.
Să vorbesc de o retragere? Nu mă gândesc la asta. Îmi doresc să mă simt bine, să mă antrenez cu plăcere. Am pasiune, mă bucur de fotbal. Îmi e greu să fac un lucru doar pentru că patronul spune că eu nu mai pot”, a spus, printre altele, Vlad Chiricheș.