Gigi Becali a anunțat ce decizie a luat ca să îl țină pe Mirel Rădoi la FCSB. Sparge banca pentru un proiect grandios: „I-am promis!”

Gigi Becali a anunțat ce decizie a luat ca să îl țină pe Mirel Rădoi la FCSB. Sparge banca pentru un proiect grandios: „I-am promis!”
FOTO SPORT PICTURES

Gigi Becali e gata să investească o sumă record în transferuri pentru a-l convinge pe Mirel Rădoi să rămână la FCSB.

Patronul roș-albaștrilor încă nu știe dacă Rădoi va continua sau nu la FCSB. Totuși, plusează de la o zi la alta să îl convingă pe finul său să nu semneze cu turcii.

Mirel Rădoi, gata să primească „cheile Împărăției” doar ca să nu plece de la FCSB

În ultimele zile s-a tot vorbit despre plecarea lui Rădoi de la FCSB. Reacția patronului la adresa lui Vlad Chiricheș l-a făcut să se gândească mai bine legat de colaborarea cu nașul său și ar fi dat curs unei oferte din Turcia. Deși nu s-a concretizat nimic oficial cu Gaziantep, Mirel Rădoi are șanse tot mai mici să continue la FCSB.

Gigi Becali vrea să îl convingă să stea și sezonul viitor astfel că i-a propus să fie el cel care i-a toate deciziile la echipă. Nici Meme Stoica nu a avut un rol atât de important de când e la gruparea din Berceni.

„I-am promis că îi iau 5-6 jucători. A zis că dacă pleacă nu pleacă așa… „Îți las analiză, program de jucători, cu toată structura echipei, unde trebuie întărită, ce jucători trebuie luați.

Nu s-a pus problema să plece. Mai mult din presă și că mi-a zis el că are ofertă. Și-a dat cuvântul… Nu mă lasă nașul o să spună, și gata”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.

Becali, șocat de echipa pentru care vrea să îl lase Rădoi la greu

Meme Stoica i-a spus mai multe detalii lui Gigi Becali despre Gaziantep, echipă cu care ar urma să semneze Mirel Rădoi. Miliardarul a fost șocat când a aflat că finul său ar semna cu o formație mult mai slab cotată decât FCSB.

„Am vorbit cu el, i-am spus că dacă are oferte poate să plece, și e valabil. Mi-a spus Meme după aia, băi, Gigi, știi unde pleacă? La Gaziantep, nu mai știu ce… Echipă de doi lei. L-am sunat, cum să faci așa ceva? Și-a dat cuvântul, că nu știu ce… Să facă ce vrea, cum vrea el, cum îi e bine lui. Bine îi e să rămână. Fotbal știe, antrenează, munceșe mult. Sper să rămână”, a mai spus Becali.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]