Venirea lui Laurențiu Reghecampf (51 de ani) la FCSB are deja efect în lotul echipei finanțate de Gigi Becali (68 de ani). Latifundaturl din Pipera a făcut anunțul neașteptat despre Aymen Boutoutaou (25 de ani), fotbalistul pe care omul de afaceri a vrut să îl dea afară.
În urmă cu aproape o lună, Boutoutaou a fost pus pe lista de transferuri, fiind oferit chiar rivalei Dinamo, spre surprinderea lui Mihai Stoica (61 de ani), președintele Consiliului de Administrație al FCSB.
Ulterior, francezul fusese oferit și campioanei Universitatea Craiova ca monedă de schimb pentru a-l aduce pe Nsimba, însă și această afacere a picat.
FCSB a ajuns la două victorii consecutive în Superliga, iar efectul Laurențiu Reghecampf se vede deja. În acest context, Gigi Becali a făcut anunțul neașteptat despre francezul Aymen Boutoutaou, fotbalistul pe care a vrut să îl dea afară, considerându-l o „țeapă” pe care și-a luat-o după ce a plătit o avere pentru acesta.
După garanțiile pe care i le-a oferit „Reghe”, care i-a transmis că francezul e jucător „de Champions League”, Becali pare dispus să îi dea încă o șansă și vrea să-l vadă la treabă în următoarele meciuri pe fotbalistul venit de la Sochaux.
„Dacă nici Cisotti nu joacă, dacă și Cisotti dă pase la adversari… Eu i-am spus lui Reghe că Cisotti nu poate să joace în centru, că nu are putere, e prea slăbuț să joace central. El voia să îl bage pe Joao Paulo, că așa l-a antrenat, să fie număr 10.
Nu mi-a plăcut niciunul. Eu zic că număr 10 e Boutoutaou, dar trebuie să-i dăm mai multă încredere. Parcă are așa o chestie, dar nu are realizări. Eu i-am zis lui Reghe să facă ce vrea.
A zis că de la pauză îl schimbă pe Garita, îl bagă pe Joao Paulo decar și pe Miculescu vârf, dar Garita a jucat bine, a dat și gol și nu l-a mai schimbat”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport, după victoria celor de la FCSB pe terenul lui FC Voluntari, scor 2-1, in runda 12 a Superligii.
Aymen Boutoutaou a semnat cu FCSB în această vară, pentru trei sezoane, iar francezii de la Sochaux au primit 1,3 milioane de euro pentru fotbalistul ales de Mihai Stoica. Potrivit Transfermarkt, Boutoutaou are o cotă de piață de 800.000 de euro.
Boutoutaou a jucat în 12 meciuri la FCSB, în care a înscris două goluri, unul în Cupa României, victoria categorică cu C Argeș, altul în preliminariile Conference League, în înfrângerea de pe teren propriu, scor 2-3, cu Auda.
În partida cu FC Voluntari, Boutoutaou a evoluat 18 minute, iar prestația sa a fost notată de Flashscore cu 6,8, sub media echipei (7,2). „Omul meciului” a fost desemnat Ricardo Pădurariu (19 ani), cu nota 8,6.
Arnold Garita (31 de ani), autorul unui gol și pasatorul pentru cel de-al doilea, a primit nota 8,2, iar Alex Stoian (18 ani), care a dat golul victoriei pentru FCSB, a fost notat cu 7,7.