Derby-ul terminat fără gol între FCSB și Dinamo nu i-a adus lui Gigi Becali doar frustrare legată de jocul echipei, ci și o decizie fermă pentru următorul meci din Europa League.
În timp ce campioana României se chinuia să obțină un punct în fața rivalei, Feyenoord domina categoric în campionat, semnalând că deplasarea la București va fi una complicată pentru roș-albaștri.
În aceeași seară în care FCSB încheia 0–0 cu Dinamo, Feyenoord conducea deja cu 4–0 la pauză în disputa cu Zwolle. Olandezii au dus scorul la 5–0 în minutul 55 și s-au impus în cele din urmă cu 6–1. Cu 34 de puncte acumulate, trupa din Rotterdam traversează un moment excelent, exact înaintea vizitei în România.
În schimb, FCSB rămâne cu probleme serioase în Superligă, echipa nereușind să lege victorii și riscând să piardă zona de play-off. Chiar și așa, Gigi Becali spune că nu va sacrifica meciul european, deși eliminarea este deja aproape o certitudine. După remiza din derby, patronul a clarificat situația: în fața lui Feyenoord, FCSB va intra cu cea mai bună formulă.
„Meciul cu Feyenoord, vedem cu ce soluție va fi tratat. Ce soluție. Nu mai avem. Nu sacrificăm nimic. Ne batem joc? Jucăm cu sporterii, acasă. Jucăm cu cea mai bună echipă!”, a declarat Gigi Becali la Prima Sport.
Gigi Becali nu s-a abținut să își critice jucătorii după remiza cu Dinamo.
„Șut și Lixandru nu prea au contat. E greu dacă nu contează. Șut nu câștigă dueluri, lui Lixandru îi e teamă să joace, cam asta e treaba. Nu mă așteptam la începutul acesta de meci. Știam că nu puteau duce acest ritm. Ca dovadă, așa a fost. Au căzut, mingea a fost numai la noi”, a declarat Gigi Becali.
De asemenea, a vorbit și despre fundașul sud-african Siyabonga Ngezana: „Ngezana a zis că nu mai poate. Ce să faci? Nu le mai arde. S-au umplut de bani. E adevărat, ei au luat banii, din calificări, munca lor. S-au umplut de bani, toți. Nu știu care e treaba”, a declarat Gigi Becali.