FC Argeș s-a impus în fața celor de la Dinamo București, scor 1-0, și a lăsat-o pe FCSB în afara locurilor de play-off, iar Gigi Becali a luat o decizie importantă după această dezamăgire.
Omul de afaceri a anunțat, chiar la finalul partidei de pe Arena Națională, care le-a luat „roș-albaștrilor” șansa de a lupta pentru un nou titlu, că nu va mai oferi declarații decât după ce echipa lui va reușit să ajungă în UEFA Conference League.
FCSB a ratat calificarea în play-off-ul Superligii României, după victoria pe care FC Argeș a obținut-o în fața celor de la Dinamo București, scor 1-0, în etapa cu numărul 29 din competiția internă. Acum, FCSB mai poate spera la primul loc în play-out, care duce la barajul pentru un loc în UEFA Conference League.
În aceste condiții, Gigi Becali a anunțat că a luat o decizie importantă și că nu va mai oferi declarații până când echipa lui nu va reuși să își asigure locul care duce în cupele europene.
„De acum înainte, vorbesc doar dacă prindem Conference League. Altfel, nu mai vorbesc. Doar atunci mai vorbim, așa e frumos. Să știe toți. Gata!
Dacă intră în Conference, vorbesc din nou. Până atunci, să vorbească cei care merită. Eu mai vorbesc doar dacă intrăm în Conference. Până atunci, nu. Azi e ultima zi”, a transmis Becali pentru GSP.ro.
Chiar dacă nu a prins un loc în play-off, FCSB poate ajunge în cupele europene. Clasarea pe una dintre primele două poziții din play-out i-ar trimite pe „roș-albaștri” la barajul pentru ultimul loc în UEFA Conference League.
Primele două clasate din play-out se vor înfrunta în prima manșă a acestui baraj, iar învingătoarea va da piept cu locul 3 sau 4 din play-off. Astfel, câștigătoarea va reprezenta României în turul al doilea preliminar al UEFA Conference League.