Gigi Becali a câștigat din nou bătălia cu ceilalți patroni potenți financiar din Superligă și a pus mâna astfel pe al doilea titlu de campion consecutiv.
Patronul de la FCSB i-a transmis prin telefon lui Dan Șucu, omologul său de la Rapid, câte zeci de milioane de euro trebuie să scoată acesta din buzunar pentru ca echipa sa să ajungă la nivelul „roș-albaștrilor”.
Latifundiarul din Pipera i-a învins din nou pe ceilalți milionari din Superligă și și-a trecut astfel în cont doilea trofeu la rând de campion în Liga 1. Gigi Becali l-a anunțat pe Dan Șucu, patronul de la Rapid, câte zeci de milioane de euro trebuie să investească pentru a ajunge la nivelul trupei lui Elias Charalambous.
Suma este una cu adevărat enormă pentru fotbalul românesc, iar aceasta se ridică la 40.000.000 de euro, bani ce reprezintă cota celor mai buni fotbaliști ai săi în momentul de față, ca Târnovanu, Radunovic, Olaru, Ngezana, Șut, Miculescu, Tavi Popescu sau Bîrligea.
„Am spus ieri că ei ca să poată concura cu mine trebuie să bage 30 de milioane de euro. Așa este! Trebuie să bage 30 de milioane în jucători. Ca să iei jucători valoroși, trebuie să dai între 3 și 4 milioane de euro. Trebuie să ia jucători de valoarea alor mei. Și eu am jucători de 5 și de 10 milioane.
(n.r. – Ce valoare are lotul FCSB?) Hai să îi luăm pe rând: portarul 10 milioane, Ngezana 10 milioane. Pe Radunovic nu-l băgăm că are o vârstă, pe Popescu, la fel. Șut, 10 milioane! Pe Chiricheș nu-l băgăm că are o vârstă.
Pe Lixandru nu-l băgăm că nu îi știm valoarea. Eu nu îl vând oricum. Eu nu vreau să cerem ca să umflăm. Eu ce spun așa e, pe corecte! Să zicem că pe David Miculescu l-aș da cu 3 milioane de euro. Bîrligea, 10 milioane, 43 de milioane în total, și la Tavi George Popescu nu pot să spun un preț acum”, a declarat Gigi Becali, la Fanatik.
Gigi Becali a continuat și a cotat fotbaliștii din propria ogradă. A ajuns la Cisotti, cel mai bun jucător al echipei în 2025, omul care a făcut-o practic campioană pe FCSB prin reușitele sale decisive.
Finanțatorul din Pipera i-a făcut deja prețul mijlocașului italian cumpărat de la Oțelul Galați pentru doar 200.000 de euro. Becali spune că nu îi va da drumul acestuia nici dacă primește o ofertă de 3 milioane de euro, considerându-l cel mai important jucător al său.
„De Cisotti nu pot să spun nici la el un preț. Eu nu îl dau nici dacă îmi dă 3 milioane de euro pe Cisotti. Nu pot să zic că pot să iau pe el. Să zicem că echipa noastră face un 35 de milioane de euro. Olaru e 5 milioane de euro că are clauză. Nu pot să zic mai mult.
Deci, 40 de milioane de euro face echipa noastră acum. Dan Șucu trebuie să dea 40 de milioane de euro ca să concureze cu mine. Că el nu are! Nu am pus toți jucătorii! El trebuie să dea 40 de milioane ca să ia șase jucători valoroși, care să coste 40 de milioane. Dawa nu era 10, era 5 milioane, că nu poți să îl compari cu Ngezana. Eu au spus un lucru realist, nu am exagerat cu nimic!”, a concluzionat Becali pentru sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER