Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Gigi Becali a descoperit un nou fotbalist preferat: „E bombă. Dacă îl laud, e atomică”

Gigi Becali a descoperit un nou fotbalist preferat: „E bombă. Dacă îl laud, e atomică”

Gigi Becali a descoperit un nou fotbalist preferat: „E bombă. Dacă îl laud, e atomică”
SPORT PICTURES

Patronul campioanei României, Gigi Becali, are un nou fotbalist preferat, despre care spune că e bombă atomică, dacă-l laudă.

În actuala stagiune din Superliga, Alexandru Pantea a jucat 9 meciuri, fiind integralist de 6 ori. Prestațiile bune l-au făcut pe Gigi Becali să-l laude.

Noul fotbalist preferat al lui Gigi Becali

Fundașul dreapta Alexandru Pantea are parte de un sezon bun la FCSB. În mod normal, postul de fundaș dreapta la FCSB este ocupat în campionat de Vali Crețu, dar, pentru a fi respectată regula U21, a fost folosit Ionuț Cercel.

Chiar și așa, Pantea și-a făcut loc printre titulari, mai ales că a fost trecut pe lista UEFA pentru meciurile din Liga Campionilor și Europa League. a adunat, în total, 14 meciuri, cu mențiunea că a fost integralist în toate confruntările europene.

„Pantea e bombă, nu-l mai scot. Pantea e noua bombă. Dacă îl laud, devine atomică. Să nu facă vreun roşu”, a spus Gigi Becali, potrivit fanatik.ro.

Jucătorul nu a marcat și nici nu a oferit vreo pasă decisivă cât a fost pe gazon. În superliga a încasat 3 cartonașe galbene, cu Rapid în etapa 6, cu FC Botoșani în etapa 10 și cu Universitatea Craiova în etapa 12. Altfel spus, la primul avertisment va fi suspendat.

Ce a spus Gigi Becali despre dorința lui U Cluj de a-l lua pe Alibec

Gigi Becali s-a referit și la dorința celor de la U Cluj de a-l transfera, în perioada de mercato din iarnă, peDenis Alibec de la FCSB. Numai că latifundiarul din Pipera l-a ironizat pe președintele grupării ardelene, Radu Constantea.

„Îl vreau și eu pe Yamal de la Barcelona în iarnă. Să-i întrebăm dacă se despart de el și să vedem ce răspuns dau. Așa și noi”, a spus Gigi Becali.

U Cluj nu traversează o perioadă bună, iar rezultatele și prestațiile sunt deparet de sezon precedent. Mai mult, chiar, a fost schimbat și antrenorul, italianul Cristiano Bergodi luându-i locul lui Ioan Ovidiu Sabău.

Pentru a nu risca prezența în play-off, chiar dacă mai este jumătate de campionat și distanța până la locul 6 este de doar două puncte, președintele Radu Constantea a anunțat că vrea să întărească echipa în perioada de transferuri din iarnă.

„Vor fi schimbări în iarnă, dar vom face analize. Alibec e interesant pentru orice echipă din campionat. E jucătorul lor și nu pot comenta acum. Vom analiza situația sa în iarnă, alături de tot staff-ul”, a declarat el, conform iamsport.ro.

În ultima etapă a turului sezonului regulat, U Cluj va avea un meci infernal, urmând să primească replica celor de la FCSB. partida are loc pe 1 noiembrie, de la ora 20:30. Campioana este chiar în coasta ardelenilor, la un singur punct în spate.