Situația a devenit tot mai tensionată la Farul, după înfrângerea cu Hermannstadt, scor 0-1, în play-out. La finalul meciului, Ianis Zicu a surprins pe toată lumea când a anunțat, în direct, că vrea să plece de la echipă, invocând nevoia unui „șoc” și starea de oboseală acumulată.
La doar câteva minute distanță, Gică Popescu a intervenit telefonic și a transmis clar poziția clubului.
Fostul internațional, devenit recent acționar majoritar la Farul, a spus că nu a apucat încă să discute față în față cu antrenorul, dar a lăsat de înțeles că nu este de acord cu o despărțire în acest moment.
Acesta a insistat că echipa nu trebuie să reacționeze impulsiv după un rezultat negativ. Gică Popescu consideră că jocul echipei, cel puțin în prima repriză, oferă motive de încredere, în ciuda rezultatului.
Oficialul Farului a transmis și mesajul cel mai important. Mai exact, clubul merge în continuare pe mâna lui Zicu.
„N-am apucat să mă văd cu Ianis, să vorbesc cu el, că am plecat imediat după terminarea meciului. Vom vorbi probabil mâine, important e să se liniștească, să nu ia o hotărâre atât de importantă. Să vedem cum mergem înainte. În seara asta am pierdut total nemeritat, am făcut o primă repriză foarte, foarte bună. Acea greșeală ne-a făcut să luăm gol și să pierdem. În acest moment trebuie să dăm dovadă de unitate, să mergem înainte. Mie îmi dă motivație și speranță că am jucat foarte bine în prima repriză. Deci, nu trebuie să luăm hotărâri atât de importante la supărare. Vom analiza, vedem zilele următoare ce-i de făcut.
Întotdeauna am fost pentru continuitate. Știți foarte bine, acum o lună am spus că mergem cu el până la finalul sezonului. Eu m-aș bucura să se liniștească în seara asta și să rămână, pentru că așa e normal”, a spus Gică Popescu, la Digi Sport.
„Este dureros, frustrant, ținând cont că am avut oportunități să deschidem scorul. Din păcate, deja lucrurile sunt de ceva timp de această manieră. Am pierdut jocuri și puncte nemeritat. Cred că la momentul ăsta cel mai bine e să existe un anumit șoc la echipă. În România lucrul ăsta este cel care ajută (n.r. plecarea antrenorului). La cât iubesc eu echipa și clubul și tot ce înseamnă fotbalul constanțean, mă gândesc și la asta.
Clubul trebuie să fie mai presus de oricine. Am avut tot ce mi-am dorit aici, din păcate nu am reușit multe lucruri pe care mi le-am propus la începutul sezonului.
Nu sunt genul de antrenor care am ținut vreodată unde am fost de vreun scaun. Am muncit, mi-am dorit. Din păcate, vibe-ul și energia simt că nu sunt de partea noastră. Consider că e momentul oportun pentru club să poată să meargă mai departe și să găsească soluția, pentru că meciul următor este peste 10 zile. În momentul acesta există un singur lucru: Farul să se salveze cât mai repede din punct de vedere matematic. În acest moment simt o epuizare psihică. Mi-am dorit mult mai mult, nu am reușit. Mă simt epuizat emoțional pentru ce a fost în ultima perioadă. Din păcate, lucrurile nu funcționează. Consider că e momentul ca eu să fac un pas în spate”, a declarat Ianis Zicu la flash-interviu.