Gică Hagi și acționarii Farului au luat decizia în privința rambursării creditului de 3.500.000 de euro către Banca Transilvania

Sebastian Cristian
Gică Hagi și acționarii Farului au luat decizia în privința rambursării creditului de 3.500.000 de euro către Banca Transilvania
Foto: Sport Pictures

Farul Constanța trece printr-o perioadă complicată atât din punct de vedere sportiv, cât mai ales din punct de vedere financiar.

După ce sezonul trecut s-a salvat la limită de la retrogradare, Gică Hagi vrea să construiască din nou o echipă puternică la Ovidiu.

Gică Hagi și acționarii Farului au luat decizia! Ce se întâmplă cu rambusarea creditului de 3.500.000 de euro către Banca Transilvania

Departe de forma excelentă arătată în trecut, atunci când formația lui Gică Hagi câștiga campionate în Superligă, iată că acum „marinarii” stau prost și din punct de vedere financiar.

Concret, Gică Hagi a fost nevoit să semneze, îmrepună cu ceilalți acționari de la Farul Constanța, un document pentru un credit de 3,5 milioane de euro. Această sumă uriașă a fost împrumutată de la Banca Transilvania, iar Gică Hagi trebuie să o restituie.

Mutarea vine în contextul în care „Regele” își canalizează toate eforturile pentru a o redresa pe Farul Constanța, echipă care a evitat la limită retrogradarea în sezonul trecut.

Acum, Gică Hagi a luat o noua decizie importantă. „Regele” fotbalului românesc a decis, alături de ceilalți investitori, să aprobe prelungirea scadenței, cu 24 de luni, a creditului în valoare de 3,5 milioane de euro derulat cu Banca Transilvania.

Astfel, patronul „marinarilor” se angajează să restituie suma totală abia după 2 ani de zile, însă instituția bancară a fost de acord, iar documentele oficiale confirmă că nu există nicio neregulă în acest sens.

E important de precizat că Banca Transilvania a fost anunțată drept partener oficial al „marinarilor” încă din 2022, astfel că împrumutul nu este deloc surprinzător.

Cum a garantat creditul Gică Hagi: „Societatea are o situație financiară stabilă!”

Ca în cazul oricărui credit, Gică Hagi a trebuit să garanteze că va restitui această sumă, punând sub ipotecă diverse bunuri și venituri, incluzând aici chiar și baza sportivă de la Ovidiu sau banii proveniți din drepturile TV prin contractul încheiat cu Liga Profesionistă de Fotbal.

„Societatea are o situație financiară stabilă, nu este obiectul unor cereri judiciare de faliment, lichidare și/sau reorganizare judiciară și nici nu cunoaștem vreun motiv care ar putea să declanșeze o asemenea procedură ori care să îi afecteze capacitatea de rambursare a creditului”, se arată în documentele oficiale.

Nu este însă prima decizie de acest fel luată de Gică Hagi și ceilalți acționari. În luna ianuarie a anului 2023, Farul mai aprobase o prelungire similiară.

Acționarii FCV Farul Constanța:

  • Gheorghe Hagi – 79,90%
  • Ciprian Marica – 10%
  • Rivaldo ( R10 Events LLC) – 10%
  • Zoltan Iașko – 0,10%
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Cel mai stresant drum”. Ce a pățit o VEDETĂ pe Autostrada Moldovei
Mediafax
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Cancan.ro
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania