Gică Hagi a făcut iureş împotriva arbitrilor, după faza controversată din meciul U Cluj – Farul 1-0! „Regele„ a turbat pentru că nu a primit penalty, deşi ar fi meritat: „Să vedem ce zice lumea”

Gică Hagi a făcut iureş împotriva arbitrilor, după faza controversată din meciul U Cluj - Farul 1-0! „Regele„ a turbat pentru că nu a primit penalty, deşi ar fi meritat: „Să vedem ce zice lumea”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gică Hagi a fost dezamăgit de prestația echipei în meciul disputat de Farul Constanța pe terenul celor de la Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 28 din Superliga României. Clujenii au reușit să se impună la limită, scor 1-0, grație golului marcat de Dan Nistor.

La finalul meciului de pe Cluj Arena, Gică Hagi a vorbit despre jocul slab pe care l-au prestat constănțenii dar și despre presiunea care este pusă pe umerii jucătorilor.

Gică Hagi are motive să fie îngrijorat după U Cluj – Farul 1-0

Farul a cedat, scor 1-0, pe terenul celor de la Universitatea Cluj. Singurul gol al meciului a fost marcat de Dan Nistor. Constănțenii nu au avut prea multe șanse de a marca, iar acest lucru a fost constatat și de Gică Hagi.

„Regele” susține că există multă presiune pe umerii jucătorilor săi, care mai au de disputat două partide, cu CFR Cluj, acasă, și în deplasare la FC Botoșani.

„Nu prea am avut ocazii, dacă nu era acea greșeală, cred că meciul se termina 0-0. Întâlnim echipe bune, care vor să joace. Noi nu suntem cei mai buni, nu suntem cei mai bogați, încercăm să jucăm fotbalul nostru. A fost un meci greu, cu tensiune, cu presiune multă. Trebuie să știi să joci genul acesta de meciuri. Am avut probabil un penalty care nu s-a dat, să vedem ce zice toată lumea. Nu am văzut, nu pot să comentez prea multe, dar cred că a fost penalty. În momentul de față, după acest meci, mai există două partide. Trebuie să ne concentrăm pentru ce urmează, nu pe ce a fost. Există presiune în momentul de față”, a declarat Gică Hagi la finalul partidei de la Cluj.

„Anul acesta nu am mai fost echipa care a controlat meciurile”

Dragoș Nedelcu, jucătorul celor de la Farul Constanța, este dezamăgit de prestația echipei din actualul sezon de Superliga României. Cu toate acestea, are încredere că Farul poate obține un loc de play-off.

„Din păcate, anul acesta nu am mai fost echipa care a controlat meciurile. Am fost la mâna adversarului, le-am lăsat inițiativa și nu cred că ne ajută foarte tare acest lucru. Suntem la mâna noastră și cu o victorie suntem în play-off. Nu îmi este teamă de nimic, suntem la fotbal. Totul se poate întâmpla. Cred că ne-am descurcat foarte bine cu echipele din partea de sus a clasamentului”, a declarat Dragoș Nedelcu după înfrângerea de pe Cluj Arena.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…