Gică Hagi a trecut la un alt nivel al discursului: după o întrebare venită de la ziariști, „Regele” s-a pus la punct singur!: „Am vorbit mult și am spus și prostii!”

Răzvan Lunga
Gică Hagi a trecut la un alt nivel al discursului: după o întrebare venită de la ziariști, „Regele” s-a pus la punct singur!: „Am vorbit mult și am spus și prostii!”

Gheorghe Hagi, antrenorul celor de la Farul Constanța, a făcut un gest uluitor. „Regele” a început să se autocritice.

Gică Hagi exclude o posibilă dominație a Farului: „Hai că deja cred că am luat viteză cu toţii. Răbdare, cu picioarele pe pământ”

În etapa a 10-a din play-off-ul Superligii, Farul Constanța va juca pe terenul celor de la CFR Cluj. Gheorghe Hagi, antrenorul campioanei, a spus că este exagerat să se creadă că formația constănțeană va începe o dominație în România, una care să fie asemănătoare cu cea a grupării din Gruia, echipă care a câștigat ultimele 5 ediții de campionat.

„(n.r. – râde). Nu… Hai că deja cred că am luat viteză cu toţii. În Constanţa cred că toţi am luat viteză (n.r. – râde). Răbdare, cu picioarele pe pământ, să fim modeşti şi să muncim mult şi bine. 

Sunt multe lucruri de dezvoltat, trebuie să creştem. Chiar dacă ne-am unit, mai avem multe de făcut ca să devenim o echipă puternică în România care să se consolideze acolo sus, ca buget, ca putere.

Suntem pe drumul bun, arată minunat, mai ales după victorie. Farul s-a aprins şi s-a văzut când lumea a venit şi a cântat, a stat să ne vadă. Nu trebuie să accelerăm lucrurile, dar nici nu o să ne culcăm pe ureche. Vom munci la fel de mult”, a spus Gică Hagi.

Gică Hagi își critică declarațiile prea entuziaste: „Să vorbim mai puţin şi să arătăm prin fapte, nu cum am vorbit eu”

Gheorghe Hagi i-a surprins pe fanii Farului și a anunțat ce obiectiv va avea formația dobrogeană pentru sezonul viitor. Antrenorul campioanei a spus că va fi extrem de greu să își protejeze trofeul și le-a transmis dobrogenilor că se va axa mai mult pe intrarea în play-off. Mai mult, „Regele” a dezvăluit că preferă să își demonstreze calitatea prin fapte, nu prin vorbe goale.

„Obiectivul e să devenim un club puternic, în primele patru din România. Obiectivul anul următor e intrarea în play-off, dar nu avem puterea să spunem că ne vom bate din nou la titlu. Da, anul ăsta am fost. Faptele vorbesc, nu trebuie să zicem ceva înainte. Nu-mi place să vorbesc dinainte de a face lucrurile. 

După ce fac, da, mă pot lăuda. Fapta e faptă. Să vorbim mai puţin şi să facem fapte, nu cum am vorbit eu… Am vorbit foarte mult (n.r. – după titlul câştigat) şi am spus şi prostii, cred, în zilele astea în care am vorbit. La cât am vorbit, cu siguranţă am zis şi nişte prostii pe acolo (n.r. – râde)”, a adăugat Gică Hagi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]