Gică Hagi a ajuns la 300 de meciuri ca antrenor în prima ligă după Farul Constanța – Sepsi Sf. Gheorghe 2-1: „Sunt fericit, e un start bun”

  • Publicat:

Gică Hagi a avut parte de o victorie la meciul cu numărul 300 în prima ligă din România, din postura de antrenor. Farul Constanța a învins Sepsi Sf. Gheorghe pe teren propriu cu scorul de 2-1 în prima etapă din play-off-ul Superligii și și-a consolidat poziția de lider.

Gică Hagi, fericit după Farul Constanța – Sepsi Sf. Gheorghe 2-1: „O victorie muncită, am câștigat pe merit”

Gică Hagi a recunoscut valoarea adversarilor, dar a apreciat că victoria echipei sale a fost una meritată, deși foarte muncită. De asemenea, „Regele” a ținut să precizeze că reacțiile sale nervoase din timpul partidei nu semnifică neapărat că a fost nemulțumit de anumite aspecte ale jocului prestat de „elevii” săi. El a explicat că a fost vorba de reacții normale, în contextul în care au existat momente când echipa sa a fost dominată de adversară.

„Muncită, o victorie muncită, două echipe foarte bune care au ieșit la joc, am câștigat pe merit, suntem fericiți, chiar dacă Sepsi a jucat foarte bine. Mă bucur, sunt fericit pentru băieți, e un start bun.

Nu pot să fiu supărat, ce fac eu pe teren, trebuie să facă orice antrenor. De aceea mă agit, dar nu pot să fiu supărat”, a spus Gică Hagi după Farul Constanța – Sepsi Sf. Gheorghe 2-1.

Cum s-au prezentat cele două echipe la acest meci:

Farul Constanța (4-3-3): Aioani – Kiki, Larie, Artean, Borza – T. Băluță, D. Nedelcu, Grameni – Mazilu, Alibec, L. Munteanu
Rezerve: Buzbuchi, Sîrbu, Baravykas, G. Henrique, Doukoure, Casap, M. Santos, I. Cojocaru
Absent: M. Popescu (suspendat)
Antrenor: Gheorghe Hagi

Sepsi Sf. Gheorghe (4-4-2): Niczuly – Dimitrov, D. Ciobotariu, Ninaj, A. Dumitrescu – Aganovic, J. Rodriguez, Papa, M. Ștefănescu – Tudorie, Rondon
Rezerve: Began, Bălașa, M. Tamas, Ipas, N. Păun, D. Renta, A. Nistor, N. Kocsis, Safranko
Absent: R. Varga (accidentat)
Antrenor: Cristiano Bergodi

Stadion: Academia „Gheorghe Hagi” (Ovidiu)
Arbitru: Istvan Kovacs; A1: Alexandru Cerei; A2: Mircea Orbuleț; VAR: Marian Barbu; A. VAR: Stelian Slabu

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tragedie românească! Alina Crenicean a murit
Tragedie românească! Alina Crenicean a murit
Câți bani trebuie să scoți din buzunar dacă vrei să mânânci, acasă, o pizza de la restaurantul lui Dani Oțil
Câți bani trebuie să scoți din buzunar dacă vrei să mânânci, acasă, o pizza de la restaurantul lui Dani Oțil
O bătrână de 72 de ani din Brăila s-a aruncat de la etajul 4. Momentul a fost filmat
O bătrână de 72 de ani din Brăila s-a aruncat de la etajul 4. Momentul a fost filmat
FOTO Gimnasta devenită milionară la 18 ani nu se sfiește să pozeze fără inhibiții: „E ilegal să arăți atât de bine”
FOTO Gimnasta devenită milionară la 18 ani nu se sfiește să pozeze fără inhibiții: „E ilegal să arăți atât de…
Răsturnare de situaţie! Anunţ-bombă făcut de Carmen Harra despre relaţia Anamariei Prodan!
Răsturnare de situaţie! Anunţ-bombă făcut de Carmen Harra despre relaţia Anamariei Prodan!
Tocmai PENTAGONUL spune că suntem urmăriți de o NAVĂ-MAMĂ extraterestră
Tocmai PENTAGONUL spune că suntem urmăriți de o NAVĂ-MAMĂ extraterestră
Ce va face Cătălin Bordea cu banii câştigaţi la America Express: 'Îmi cumpăr…
Ce va face Cătălin Bordea cu banii câştigaţi la America Express: 'Îmi cumpăr…
L-AU UCIS! Doliu imens în Ucraina. Au confirmat chiar acum
L-AU UCIS! Doliu imens în Ucraina. Au confirmat chiar acum
Ai cumva acasă bancnote de 1.000.000 de lei din 2003, cu chipul lui Caragiale?! Cu ce sumă se vând acum, în martie 2023
Ai cumva acasă bancnote de 1.000.000 de lei din 2003, cu chipul lui Caragiale?! Cu ce sumă se vând acum,…
Buna Vestire 2023. Este mare păcat dacă faci aceste lucruri! Mulți credincioși nu știu
Buna Vestire 2023. Este mare păcat dacă faci aceste lucruri! Mulți credincioși nu știu
Mirosul corporal, testat ca terapie împotriva anxietăţii. Cercetătorii cred că oferă un efect calmant
Mirosul corporal, testat ca terapie împotriva anxietăţii. Cercetătorii cred că oferă un efect calmant
6 pești TOXICI, de evitat ☢️ Au foarte mult MERCUR
6 pești TOXICI, de evitat ☢️ Au foarte mult MERCUR
Ben Affleck și Matt Damon împărțeau totul când erau săraci. Inclusiv...
Ben Affleck și Matt Damon împărțeau totul când erau săraci. Inclusiv...
„Capra cu trei iezi“, locul 1 pe Netflix. Publicul fie îl iubește, fie îl urăște: „Un film ce n-ar fi trebuit să existe“ FOTO
„Capra cu trei iezi“, locul 1 pe Netflix. Publicul fie îl iubește, fie îl urăște: „Un film ce n-ar fi…
BANCUL ZILEI. Bulă vrea să agațe o tipă bună: Domnișoară, pot să vă servesc cu un Martini?
BANCUL ZILEI. Bulă vrea să agațe o tipă bună: Domnișoară, pot să vă servesc cu un Martini?
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Poze interzise cu Simona Trașcă de pe OnlyFans! Aici o vezi gratis fără haine + ce tarif are
Poze interzise cu Simona Trașcă de pe OnlyFans! Aici o vezi gratis fără haine + ce tarif are
Cât de bine arată noul Hyundai Sonata. Sedanul coreean arată foarte agresiv – GALERIE FOTO
Cât de bine arată noul Hyundai Sonata. Sedanul coreean arată foarte agresiv – GALERIE FOTO