Viorel Moldovan nu mai este președintele clubului Rapid București, după ce giuleștenii au anunțat oficial despărțirea de legendarul fost atacant. Despre „Moldo” s-a scris de multe săptămâni că nu va mai fi păstrat de Dan Șucu în conducerea „alb-vișiniilor”.
Rapid București trece printr-un adevărat proces de restructurare, după ce a avut un nou sezon ratat, în care nu a prins cupele europene. Cu multe schimbări, chiar la vârful ierarhiei, Dan Șucu speră că alta va fi soarta echipei în următorul sezon de Superliga.
Un reproș pe care Dan Șucu i l-ar fi adus lui Viorel Moldovan este pasivitatea sa față de criticile pe care clubul le primea frecvent. Omul de afaceri și-ar fi dorit ca acesta să fie cel puțin la fel de vocal ca Meme Stoica, managerul general al campioanei FCSB.
„Moldo-but” încasa un salariu lunar de 10.000 de euro.
„FC Rapid anunță încheierea colaborării cu Viorel Moldovan, cel care a ocupat funcția de președinte al clubului în sezonul recent încheiat.
Decizia de a încheia acest capitol a fost luată de comun acord, cu gândul la ceea ce este mai potrivit atât pentru club, cât și pentru Viorel Moldovan, aflat într-un moment în care dorința sa este de a se concentra mai mult pe viața personală.
Fost jucător emblematic în Giulești și antrenor al Rapidului, Viorel Moldovan a fost, este și va rămâne aproape de culorile alb-vișinii. Îi mulțumim pentru tot ce a oferit Rapidului – în toate rolurile pe care le-a avut – și îi dorim mult succes în continuare”, au scris giuleștenii, pe social media.
Rapid București, locul unde a fost extrem de iubit în perioada de jucător, rămâne în inima lui Viorel Moldovan. Omul de fotbal speră ca performanțele de anul viitor să fie mult mai bune, comparativ cu ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp.
„După o perioadă intensă, cu multe provocări și momente speciale, a venit momentul să îmi iau rămas bun de la FC Rapid. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine și urez mult succes conducerii! Sper să se obțină performanțele dorite de club și de toți cei care iubesc Rapidul. Hai, Rapid!”, a transmis Viorel Moldovan.
După retragerea din postura de fotbalist, Viorel Moldovan a ocupat mai multe funcții, printre care director sportiv la Rapid și Unirea Urziceni, dar și antrenor la FC Vaslui, FC Brașov, Sportul Studențesc, Rapid București, România U21, Auxerre, Chindia Târgoviște, Petrolul Ploiești. El a fost și secund la echipa națională a României în perioada 2014-2016, atunci când „tricolorii” erau pregătiți de Anghel Iordănescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER