Gata! Transferul zilei din Superliga s-a făcut: a semnat cu formația din Ungaria și va avea un salariu uriaș!

Gata! Transferul zilei din Superliga s-a făcut: a semnat cu formația din Ungaria și va avea un salariu uriaș!
Sursa foto: Sport Pictures

Hermannstadt și-a cedat unul dintre cei mai importanți jucători în Ungaria. Mutarea tocmai a fost anunțată oficial, prin intermediul rețelelor de socializare.

Concret, Thiago Goncalves va evolua din această vară pentru Ujpest, ocupanta locului șapte în precedenta ediție a campionatului din țara vecină. Sibienii vor păstra, pe lângă suma de transfer, 10% dintr-o eventuală vânzare viitoare.

Portughezul s-a aflat în atenția mai multor formații importante ale Superligii. Rapid îl vedea drept o variantă ideală pentru înlocuirea lui Andrei Borza, care e pe picior de plecare, iar Universitatea Craiova îl dorea în contextul în care Nicușor Bancu, titularul din flancul stâng al defensivei, are 32 de ani.

Tiago Goncalves, cedat în Ungaria, la Ujpest

Adus de la Belenenses, din postura de jucător liber de contract, Goncalves a avut prestații excelente în tricoul lui Hermannstadt. 41 de meciuri a adunat în total, contribuind cu patru goluri și nouă pase decisive.

Ujpest l-a convins cu un salariu uriaș, care va crește progresiv, pornind de la 250.000 de euro pe an. Contractul este valabil doi ani, cu opțiune de prelungire pe încă unul.

„Mulțumim pentru tot, Tiago! A.F.C.Hermannstadt și Ujpest FC au ajuns astăzi la un acord cu privire la transferul definitiv al fundașului stânga portughez Tiago Goncalves.

 

Pe această cale îi mulțumim lui Tiago pentru prestațiile avute pentru echipa noastră și îi dorim mult succes în noua provocare! De asemenea, ne bucură și ne motivează interesul pe care formații importante din fotbalul european îl manifestă pentru fotbaliștii noștri.

 

Transferul lui Tiago în fotbalul maghiar (re)confirmă profesionalismul nostru în materie de scouting și marketing sportiv. Vom continua pe aceeași linie constructivă!”, a transmis formația sibiană.

Ar putea pleca și Ianis Stoica: „Sunt discuții avansate”

Chiar dacă nu a avut realizări la Campionatul European U21, unde România a ocupat ultimul loc al grupei, Ianis Stoica se află în vederile mai multor echipe. Daniel Niculae a confirmat discuțiile, dar și că FCSB a primit ultima tranșă din suma de transfer definitiv, în valoare de 500.000 de euro.

„Cu Ianis suntem în tatonări, sunt discuții avansate cu anumite cluburi. Momentan, Ianis este fotbalistul lui Hermannstadt și nu mai poate fi revendicat de către cei de la FCSB. Da, s-a achitat suma. Ce, dacă suntem în insolvență, nu trebuie să plătim din datorii?

 

Este un jucător foarte bun, care te ajută, e un marcator. Cu atât mai mult cu cât el nu mai este nici under. Este determinat și se antrenează foarte bine. Va fi o pierdere dacă va pleca”, a declarat oficialul lui Hermannstadt, la Digi Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Imaginile care NU S-AU VĂZUT de la nunta ministrului Nazare! Cine a fost alături de acesta la petrecere
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Fostul premier britanic Boris Johnson și alți oficiali europeni, evacuați din trenul internațional atacat de drone rusești în apropierea frontierei ucraineano-poloneze
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania