Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Galeria Universităţii Craiova, mobilizare pentru derby-ul cu FCSB: „Să simtă că anul ăsta nu au ce căuta în play-off!”

Galeria Universităţii Craiova, mobilizare pentru derby-ul cu FCSB: „Să simtă că anul ăsta nu au ce căuta în play-off!”

13 feb. 2026, 23:06, Superliga
Galeria Universităţii Craiova, mobilizare pentru derby-ul cu FCSB: „Să simtă că anul ăsta nu au ce căuta în play-off!”
Foto: Sport Pictures

După ce a lipsit la meciul din Cupa României cu FCSB, deoarece a continuat protestul început acum 4 ani faţă de noul format al competiţiei, galeria Universităţii Craiova anunţă că va fi prezentă la al doilea derby cu echipa campioană, programat duminică, de la ora 20.00, pe arena „Ion Oblemenco”, în cadrul etapei 27 a Superligii.

Tifosii olteni au refuzat să-şi încurajeze echipa la meciurile din grupele Cupei României, fie că ele s-au jucat pe teren propriu sau în deplasare, protestând astfel faţă de trecerea la sistemul cu grupe în Cupa României.

„Nimic pentru fani, nimic pentru tradiție. Ăsta e doar program TV, nu competiție”, a fost mesajul afişat în Peluza Nord la partida din grupele Cupei României cu FCSB, când sectoarele de pe „Ion Oblemenco” ocupate de obicei de galerie au fost goale.

Galeria Universităţii Craiova: „Un stadion plin este primul pas spre victorie”

De această dată, galeria Ştiinţei şi-a anunţat revenirea în forţă şi dă semnalul pentru ca toţi fanii adevăraţi să-şi achiziţioneze bilete din timp şi să fie alături de echipa antrenată de Filipe Coelho în număr cât mai mare la derby-ul de duminică.

Dacă la partida din Cupa României asistenţa a fost în jur de 13.500 de spectatori, ultraşii olteni speră ca în week-end arena „Ion Oblemenco” se fie plină şi îi îndeamnă în acest sens pe fani să vină cu tot arsenalul din dotare pentru a-şi purta favoriţii spre victorie şi pentru a pune piedică rivalei în tentativa de a prinde un loc de play-off. Fanii au presărat comunicatul şi cu câteva apelative ofensatoare la adresa rivalilor, denumiţi „trişorii din Berceni”, „mioare” şi „echipa clanului Becali”.

„Duminică, Știința are meci cu preferații lăutarilor din presă, echipa clanului Becali. După protestul obișnuit împotriva formatului absurd din Cupa României, care a distrus competiția, duminică revenim în forță în Peluza Nord. Deși ne-a durut sufletul să nu fim lângă Știința aseară, consecvența și mentalitatea sunt obligatorii în lumea noastră, în ciuda a ceea ce cred locuitorii din județul Prahova.

Îndemnăm toți suporterii Științei să își cumpere bilete acum! Nu lăsați totul pe ultima sută de metri, s-ar putea să fie prea târziu. Un stadion plin este primul pas spre victorie. Duminică nu este loc pentru spectatori, ci doar pentru luptători! Trebuie să cânte toată Peluza, toată tribuna, tot stadionul, de la primul până la ultimul rând. Să le tremure picioarele mioarelor și aliaților lor cu fluier, trimiși cu dedicație și la acest meci! Trișorii din Berceni trebuie să simtă că anul ăsta nu au ce căuta în play-off, iar noi trebuie să fim cei care le bagă asta în cap definitiv.

Istoria se scrie cu pumnii strânși și vocea răgușită pe stadioane, nu în fața televizorului! Dacă nu vii să lupți și tu pentru Știința, mai bine stai acasă! Avanti Ultras! Forza Știința!”, se arată în comunicatul Peluzei Nord Craiova.