Fotbalistul s-a certat cu soția pentru că ar fi refuzat negocierile cu FCSB, dar Meme Stoica îl ironizează: „Am aflat-o și pe ultima”

Fotbalistul s-a certat cu soția pentru că ar fi refuzat negocierile cu FCSB, dar Meme Stoica îl ironizează: „Am aflat-o și pe ultima”
SURSA FOTO: SPORT PICTURES

Sergiu Hanca (33 de ani) a stârnit o reacție ironică din partea lui Meme Stoica (60), după ce a declarat în cadrul unui interviu că s-a contrazis cu soția sa și a refuzat negocierile pentru un transfer la FCSB.

Episodul rememorat de experimentatul mijlocaș dreapta nu a avut loc în această vară, ci în sezonul 2016-2017, pe vremea când Hanca era legitimat la Dinamo București.

Meme Stoica spune că FCSB nu a fost interesată în niciun moment de transferul lui Sergiu Hanca

Sâmbătă seară, 19 iulie 2025, de la ora 21:30, pe arena „Ilie Oană” din Ploiești este programat duelul Petrolul – FCSB, din etapa 2 a Superligii.

În spațiul public au apărut mai multe reacții pe marginea partidei, iar printre cei care au acordat un interviu s-a regăsit și Sergiu Hanca, fotbalist care în această vară a fost la un pas de necaz în cantonamentul Petrolului.

Ajuns la vârsta de 33 de ani, Hanca se află deja la al treilea sezon consecutiv în tricoul „lupilor”, după ce anterior le-a mai reprezentat, din România, pe ASA Tg. Mureș, FC Snagov, Bihor Oradea, Dinamo București și Universitatea Craiova. În schimb, în afara granițelor, Hanca a bifat singura experiență la Cracovia, în Polonia, în intervalul ianuarie 2019-iulie 2022.

Înaintea duelului cu roș-albaștrii, Hanca a mărturisit că a fost aproape să o bifeze și pe FCSB în CV-ul său, însă a refuzat-o chiar și în urma unei discuții contradictorii cu soția.

Totul s-a întâmplat în sezonul 2016-2017, când Andrea Hanca a insistat ca partenerul ei să facă pasul de la Dinamo la rivala roș-albastră, însă fotbalistul nu ar fi vrut sub nicio formă să dea curs ofertei.

Declarațiile lui Sergiu Hanca au ajuns și la urechile lui Mihai Stoica, iar în stilul caracteristic, managerul general al campioanei nu a ezitat să reacționeze cu un răspuns ironic. Meme a sugerat că FCSB nu l-a avut niciodată pe Hanca pe lista de transferuri:

Am citit-o și pe ultima. În sezonul 2016-2017 FCSB l-a vrut pe Hanca. Nu ni se spune și pe la ce oră”, a scris Mihai Stoica, pe pagina sa de Facebook.

Cum au sunat declarațiile lui Sergiu Hanca

Sergiu Hanca a spus că discuțiile dintre el și FCSB au avut loc prin niște intermediari, însă ar fi refuzat să dea undă verde negocierilor finale din simplul fapt că nu dorea să o trădeze pe Dinamo:

A fost o discuţie în sezonul 2016-2017, când am fost cel mai bun jucător de la Dinamo… o discuţie prin diferiţi intermediari, pentru a merge la FCSB. Ţin minte că am ajuns acasă şi cred că a fost prima ceartă… prima şi singura ceartă din viaţă cu Andreea, soţia mea, în care ea zicea «Gândeşte-te din punct de vedere sportiv! Este un club mai mare. Alegerea este a ta, nu-ţi recomand nimic, doar pune în balanţă tot». Atunci i-am zis «În viaţa ta să nu mai zici aşa ceva! Nu mă interesează nimic, vreau doar să rămân la Dinamo»”, a mărturisit Hanca, potrivit Orange Sport.

Sergiu Hanca a jucat 113 meciuri pentru Dinamo București, în care a contribuit, printre altele, cu 20 de goluri și 22 de pase decisive.

Statistici similare a avut și la Cracovia, pe care a ajutat-o cu 19 goluri și 20 de pase decisive într-un total de 115 partide.

În schimb, la Petrolul a apucat să adune doar 66 de jocuri, în care a marcat de 3 ori și a oferit 6 assist-uri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Cel mai stresant drum”. Ce a pățit o VEDETĂ pe Autostrada Moldovei
Mediafax
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Cancan.ro
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania