Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Fotbalistul FCSB s-a accidentat și a ieșit în lacrimi de pe teren. Reacția suporterilor

Fotbalistul FCSB s-a accidentat și a ieșit în lacrimi de pe teren. Reacția suporterilor

Alin GrigoreCristian Hitruc
Fotbalistul FCSB s-a accidentat și a ieșit în lacrimi de pe teren. Reacția suporterilor
SURSĂ: ProSport

Matei Popa, tânărul portar al celor de la FCSB, s-a accidentat în prelungirile primei reprize a meciului cu Unirea Slobozia, și a părăsit terenul în lacrimi.

Suporterii „roș-albaștrilor” au reacționat imediat și l-au aplaudat pe fotbalistul în vârstă de doar 19 ani, în semn de susținere.

Matei Popa s-a accidentat și părăsit terenul plângând

FCSB și Unirea Slobozia se întâlnesc luni, 11 mai 2026, în etapa a opta din play-out-ul Superligii României, într-o partidă care a început la ora 21:00.

În finalul primei reprize, Matei Popa, tânărul portar al „roș-albaștrilor”, a ieșit pe o centrare expediată de oaspeți, dar s-a ciocnit violent de Joao Paulo și a rămas întins pe gazon.

Imediat, pe teren și-a făcut apariția echipa medicală a celor de la FCSB, care i-a acordat îngrijiri fotbalistului în vârstă de 19 ani.

În cele din urmă, destul de amețit din cauza loviturii puternice, Matei Popa a părăsit terenul, cu lacrimi în ochi. Suporterii prezenți pe stadionul Steaua l-au aplaudat în semn de susținere. În locul lui, în joc a fost introdus Ștefan Târnovanu.

De menționat este că Unirea Slobozia reușise să marcheze la faza respectivă, dar golul a fost anulat din cauza unui ofsaid. Astfel, scorul înregistrat pe tabela de marcaj a rămas 0-0.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]