Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Fotbalistul care a jucat în Ligue 1 a semnat cu Dinamo și a fost prezentat oficial! Acord total cu Braga: „Bine ai venit!”

MERCATO Fotbalistul care a jucat în Ligue 1 a semnat cu Dinamo și a fost prezentat oficial! Acord total cu Braga: „Bine ai venit!”

Fotbalistul care a jucat în Ligue 1 a semnat cu Dinamo și a fost prezentat oficial! Acord total cu Braga: „Bine ai venit!”
Noul goalkeeper de la Dinamo. Sursa Foto: PROFIMEDIA, 26.06.2026

Vineri, 26 iunie 2026, clubul Dinamo București a prezentat oficial un jucător cu minute în Ligue 1, adus pentru a face legea între buturi.

Marocanul Alaa Bellaarouch (24 de ani) a bătut palma cu gruparea din Capitală, venind de la Braga, din Portugalia, sub formă de împrumut. Înțelegerea e valabilă până la data de 30 iunie 2027, dar dinamoviștii au opțiunea unui transfer definitiv.

Mutare spectaculoasă la Dinamo. Alaa Bellaarouch, goalkeeper împrumutat de la Braga, a fost prezentat oficial

După cum a anunțat ProSport, Alaa Bellaarouch a ajuns în cantonamentul lui Dinamo, organizat pe pământ polonez, în cursul zilei de joi.

Așadar, portarul din Maroc va îmbrăca echipamentul „câinilor” timp de un sezon. Apoi, dacă prestațiile sale vor fi mulțumitoare, iar șefii clubului bucureștean vor decide să extindă colaborarea, Bellaarouch poate fi cumpărat definitiv.

Dinamo ar trebui să achite 500.000 de euro, iar jumătate din sumă ar ajunge la Strasbourg. Clubul din Franța a păstrat 50% din drepturile federative ale jucătorului.

„Bine ai venit, Alaa Bellaarouch! Ne bucurăm să anunțăm semnarea noului nostru portar, Alaa Bellaarouch, sosit de la Braga!

Alaa s-a format ca jucător la RC Strasbourg, echipa la care a trecut prin toate etapele, ajungând să apere poarta primei echipe în Ligue 1. De-a lungul carierei, Alaa a apărat poarta echipelor Stade Briochin și Braga SC.

La nivelul echipei naționale a Marocului, a bifat selecții la reprezentativele U17, U20 și U23.

Înțelegerea dintre Dinamo și Braga este cu titlu de împrumut al jucătorului pe o perioadă de un sezon competițional, până la data 30.06.2027, cu opțiune din partea noastră de cumpărare definitivă a jucătorului.

Îi dorim mult succes lui Alaa Bellaarouch în tricoul echipei noastre și cât mai multe realizări în alb-roșu!”, au notat cei de la Dinamo pe pagina oficială de Facebook a clubului.

Alaa Bellaarouch a adunat 15 prezențe în Ligue 1, în tricoul lui Strasbourg, în stagiunea 2023-2024. Francezii l-au vândut pe marocan la Braga în iulie 2025, contra sumei de 300.000 de euro.

  • 400.000 de eurocota de piață a lui Alaa Bellaarouch, potrivit Transfermarkt

Dinamo a adus și un fundaș: „A evoluat pentru echipele secunde ale celor de la Villarreal și Atletico Madrid”

Cu o zi în urmă, Dinamo a mai anunțat un transfer interesant. Concret, „câinii” l-au adus pe fundașul central spaniol Martin Pascual (26).

De-a lungul timpului, ibericul a activat în cadrul formațiilor secunde ale celor de la Atletico Madrid și Villarreal.

Acum, Martin Pascual, crescut de Rayo Vallecano, are în fața sa un nou capitol. A semnat un contract întins pe o perioadă de două sezoane, cu opțiune de prelungire pentru încă o stagiune.

„Bine ai venit, Martin Pascual! Fundașul central spaniol în vârstă de 26 de ani sosește din postura de jucător liber de contract! Crescut la academia celor de la Rayo Vallecano, Martin a trecut pe la toate grupele de juniori și până la nivelul primei echipe.

De-a lungul carierei sale, a evoluat pentru echipele secunde ale celor de la Villarreal și Atletico Madrid. La nivelul ligii secunde spaniole, Martin a evoluat pentru UD Ibiza și CD Mirandes, timp în care a adunat 72 de meciuri și a oferit două pase decisive.

Înțelegerea dintre club și Martin Pascual se întinde pe o perioadă de două sezoane, până la 30.06.2028, cu opțiune de prelungire din partea clubului pe încă un sezon! Bine ai venit, Martin! Îți dorim mult succes în tricoul lui Dinamo și cât mai multe realizări!”, au comunicat dinamoviștii pe rețelele sociale.

Dinamo a început să miște în această fereastră de mercato. Totuși, fanii așteaptă mutări serioase și la nivelul atacanților, unde echipa a suferit în precedentele sezoane competiționale.

  • Apărătorul central Martin Pascual valorează 400.000 de euro, conform valorilor afișate de portalul de specialitate menționat anterior
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]