Dincolo de jucătorii români care confirmă în străinătate la un nivel înalt, mulți chiar de la vârste fragede, vezi cazurile Radu Drăgușin sau Dennis Man, avem o amplă listă de talente autohtone care au plecat pe bani buni din fotbalul nostru și care au întârziat să confirme. De la Andrei Ivan, fără succes în experiențele Krasnodar și Rapid Viena, spre mai tinerii Adrian Mazilu (Brighton), Cătălin Cîrjan (Arsenal) sau Alexi Pitu (Bordeaux).
Un antrenor care se descrie singur ca fiind „atipic” a revenit în această iarnă în Superliga și, exploziv așa cum îl știm cu toții, nu se ferește să abordeze subiectul sensibil printr-un discurs manifest care încearcă să aducă lumină asupra cauzelor!
Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru ProSport, Leo Grozavu (57 ani), numit în această pauză competițională antrenor la FC Botoșani în locul lui Liviu Ciobotariu, a plecat de la situația pregătirii pentru diferite condiții a unei echipe trecând prin justificările fotbaliștilor:
O echipă bună trebuie să se adapteze oriunde, o echipă bine pregătită joacă bine oriunde. Fotbalistul? Domnule, mi-a sărit mingea! Nu-ți sare mingea, dacă ești bine pregătit, dacă ești mental bine, n-are cum să-ți sară. Poate să-i sară celui mai bine pregătit, dar ție, n-are cum. Sau că era noroi… Trebuie să te adaptezi!”
Poziția lui Leo Grozavu cu privire la erorile decisive pe care consideră că le fac tehnicienii noștri în pregătirea talentelor autohtone este fermă:
Am niște păreri pe care n-aș vrea neapărat să le exprim, să nu supăr lumea (râde). Dar consider, în continuare, că fotbalistul român are o pregătirea, cu ritmul, cu mentalitatea în primul rând. Asta pleacă de mic copil. Mentalitatea ți-o formezi de mic copil, apoi în permanent trebuie să ți-o educi. Nu e suficient să fii născut într-un anumit fel. Dar revin la ritm, avem problem! Toată lumea se miră de ce nu reușesc jucătorii români în străinătate. Pentru că, în România, sunt prea mofturoși, prea cocoloșiți, acesta e cel mai bun cuvânt. Dom’ne, să nu cumva să-i deranjăm, să-i obosim, să nu cumva… Și-atunci, normal, când dai de cei de-afară, care numai asta fac zi de zi, e clar că ai o problemă”
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F01%2FPrietenul-lui-Gigi-Becali-si-a-concediat-antrenorul-intr-un-mod-fara-precedent-Demitere-cu-scandal-in-Superliga-l-a-dat-afara-din-cantonament-si-i-a-reprosat-asta-2-1400x819.jpg)
În plus, sigur, când ajung românii acolo concurența e diferită. Pentru că cei de-acolo te iau din altă țară ca să fii mai bun! Sigur că au o problemă, cedează repede, e o chestie de mentalitate, dar în general cedează pentru că nu fac față ritmului! N-aș vrea acum să zică cineva – ooo, s-a trezit deșteptul de Grozavu, numai el face! Marea majoritate, asta nu înseamnă că toată lumea, dar sunt foarte mulți care cocoloșesc jucătorii”
Leo Grozavu face și o comparație interesantă între aspectele evidențiate de el și felul în care reacționează un automobil:
De mici copii au probleme astea. Sunt învățați într-un anumite fel. După aceea… orice mașină, dacă o ții numai la relanti, n-are cum, când vrei să demarezi, să depășești… E greu! Pentru că ai învățat motorul acela într-un anumit fel. Cu atât mai mult omul. Trebuie să îi forțezi puțin limitele, ca să poată să performeze. Pentru că altfel rămâne la un nivel mediocru”