Fotbalistul pe care Gigi Becali l-a dorit la FCSB este la un pas de transfer și negociază deja cu o echipă din Polonia, care este interesată de serviciile sale.
Conform informațiilor oferite de Claudiu Rotaru, unul dintre patronii celor de la FC Hermannstadt, se pare că Kevin Ciubotaru este dorit de către cei de la Lech Poznan.
Kevin Ciubotaru, fotbalist pe care Gigi Becali l-a dorit la FCSB, poate ajunge la o altă echipă. Tânărul jucător a retrogradat cu FC Hermannstadt în liga secundă și este foarte puțin probabil să rămână la gruparea din Sibiu.
Conform informațiilor oferite de Claudiu Rotar, unul dintre patronii celor de la FC Hermannstadt, se pare că tânărul jucător poate ajunge, chiar în această vară, în Polonia.
Conducerea sibienilor negociază cu Lech Poznan, dar Claudiu Rotar a precizat că, în acest moment, este vorba doar despre tatonări. Astfel, Hermannstadt ar dori să obțină 450.000 de euro în schimbul tânărului fotbalist, această sumă reprezentând clauza pe care el o are în contract.
De menționat este că Kevin Ciubotaru mai are doi ani de contract cu FC Hermannstadt. Lech Poznan, echipă interesată de serviciile lui, a terminat ultimul sezon pe poziția a cincea în prima ligă a Poloniei.
„Sunt discuții pentru Kevin Ciubotaru. (n.r. în Polonia) Da, avem și de acolo. Sunt multe tatonări la momentul actual, dar nu este nimic avansat. Avem ceva și din România și vedem ce va fi. Clauza este aceeași (n.r. 450.000 de euro), este scrisă în contract și nu poate fi modificată”, a declarat Claudiu Rotar, unul dintre patronii lui Hermannstadt, conform digisport.ro.
Kevin Ciubotaru s-a născut la Roma și a evoluat de-a lungul anilor la echipe din Italia, Austria, Anglia și Scoția.
Acesta a ajuns la FC Hermannstadt în anul 2023. Până în prezent, tânărul fundaș stânga a jucat în 47 de meciuri în tricoul sibienilor, reușind să ofere două pase decisive.
Cu o singură selecție la prima reprezentativă a României, Kevin Ciubotaru este evaluat de platforma de specialitate Transfermarkt la suma de 600.000 de euro.
Fundașul stânga a debutat la echipa națonală în mandatul lui „Il Luce”. S-a întâmplat pe 9 octombrie 2o25, când „tricolorii” au câștigat amicalul cu Republica Moldova, scor 2-1