Florin Macavei (52 de ani), fost fundaș la Dinamo București și actual manager la Dumbrăvița, în Liga 2, a vorbit despre derby-ul „câinilor” cu Rapid, care e programat sâmbătă seară, 21 februarie, de la ora 20:30, în etapa 28 din Superliga României.
Confruntarea se va disputa pe Arena Națională în condiții meteo extreme, deoarece la momentul fluierului de start se anunță o temepratură de -3 grade Celsius și ninsoare.
Florin Macavei, ex-fundaș la Dinamo București, a fost foarte discret pe parcursul ultimilor ani și a ieșit rar cu declarații în spațiul public.
Cu toate acestea, revenirea „câinilor” în elita fotbalului românesc l-a determinat pe actualul manager de la Dumbrăvița să rupă tăcerea și să ofere câteva declarații în exclusivitate pentru ProSport.
Macavei s-a declarat cucerit de jocul pe care îl practică elevii lui Zeljko Kopic și nu a ezitat atunci când a fost pus să dea un pronostic. În opinia fostului fundaș, Dinamo are cel mai spectaculos fotbal din întreaga Superligă, iar victoria în derby-ul cu Rapid e garantată:
„(n.r. – Despre nivelul actual din Superliga) Cu toate că suntem la nivelul Ligii 2, urmăresc tot ce se întâmplă în fotbalul românesc, de la echipa națională, la Liga 1 și Liga 2. 100%, nivelul fotbalului românesc a scăzut, vorbim aici de prima ligă. Ca dovadă, destul de greu și prin doar câteva echipe mai ajungem în cupele europene. Dar există o speranță, trebuie să ne agățăm de ea și mâine să facem mai mult, astfel încât să începem să ridicăm din nou nivelul fotbalului românesc. (n.r. – Despre derby-ul Rapid – Dinamo) Sunt fan Dinamo București 100%. Sunt foarte mulți dinamoviști în Timișoara, doar că nu se arată. E un derby al fotbalului românesc și un meci foarte important pentru Dinamo. Din fericire pentru ei, au reușit să revină după problemele din anii trecuți, inclusiv acea retrogradare. Acum au șanse foarte mari. Din punctul meu de vedere e echipa care practică cel mai bun joc din Liga 1 și speranța e să câștige diseară și, de ce nu, să câștige și titlul anul acesta. (n.r. – Pronostic pentru diseară?) 100% mizăm pe Dinamo. Câștigă Dinamo!”, a declarat Florin Macavei, fost fundaș la Dinamo, în exclusivitate pentru ProSport.
Întrebat fiind despre preferații lui din actuala generație de la Dinamo București, Florin Macavei l-a indicat inițial pe Cîrjan, după care și-a mutat atenția înspre defensivă:
„Îmi place de Cîrjan, sigur, îmi plac toți cei care apar pe partea ofensivă. Dar îmi place și mai mult linia de fund de la Dinamo. Fiind și fost fundaș central, îmi plac foarte mult Stoinov și Boateng. Plus Opruț, care e într-o formă extraordinară și cred că e unul dintre golgheterii echipei. (n.r. – Dă gol și cu Rapid?) Da, sperăm, sigur. Dinamo trebuie să câștige. Că nu e Opruț, că e Cîrjan… Important e să câștige, pentru că a început să se reconecteze cu tot ceea ce înseamnă Dinamo, cu fani, cu oamenii de lângă echipă… Începe să redevină acel Dinamo mare, care a fost și bineînțeles că și este”, a completat actualul manager al echipei Dumbrăvița, care ocupă locul 18 în Liga 2 din România.