Fostul antrenor de la FCSB a analizat efectul avut de Mihai Pintilii asupra echipei: „De mult nu am mai văzut asta la Steaua!”

Christian Luță
Fostul antrenor de la FCSB a analizat efectul avut de Mihai Pintilii asupra echipei: „De mult nu am mai văzut asta la Steaua!”

Dinu Todoran, fostul antrenor de la FCSB, a analizat efectul avut de Mihai Pintilii asupra formației roș-albastre în acest sezon.

Dinu Todoran a analizat efectul avut de Mihai Pintilii asupra formației roș-albastre în acest sezon

Tehnicianul în vârstă de 44 de ani, aflat în acest moment la cârma echipei secunde de la FC Voluntari, a analizat situația echipei roș-albastre și a ajuns la concluzia că fostul căpitan al clubului a reușit un lucru la care mulți dintre predecesorii săi au eșuat.

Todoran susține că Pintilii a reușit să creeze o familie și un grup unit la FCSB, fapt care nu s-a mai întâmplat la vicecampioana României de foarte mult timp, în opinia antrenorului care i-a condus pe roș-albaștri în 7 partide oficiale.

„El (n.r. Nicolae Dică), față de mine, a calificat echipa în grupele din cupele europene. Eu am avut un eșec atunci. Da, m-a surprins puțin (n.r. că a plecat de la FCSB). Chiar crease o echipă care juca, dar la momentul acesta Pintilii a creat un grup.

De mult nu am mai văzut la Steaua (n.r. FCSB) o familie. În anumite momente, grupul câștigă meciuri și chiar campionate”, a spus Dinu Todoran, prezent la un eveniment găzduit la Brașov.

Dinu Todoran a ajuns la FCSB pe criterii religioase

Dinu Todoran a ajuns la FCSB în 2021 pe criterii religioase! Gigi Becali se afla în contact cu antrenorul pentru a-l angaja la echipa secundă, însă atunci când MM Stoica l-a sunat, iar acesta a respins apelul din cauza faptului că se afla la Biserică, patronul roș-albaștrilor a luat o decizie radicală.

Datorită credinței de care a dat dovadă, antrenorul l-a cucerit pe Becali și a semnat contractul imediat, însă nu a rămas pentru prea mult timp la cârma vicecampioanei României.

„L-a sunat Meme și i-a zis că e la biserică pentru că e sărbătoare mare, Sfinții Constantin și Elena. Dacă era la biserică, atunci am zis că nu-l punem la Academie, ci direct la prima echipă. L-am chemat, a venit, a semnat deja. A semnat la 18:00 (n.r. – vineri).

Acum o lună luase Meme legătura cu el să coordoneze la Academie, dar a rămas să mai discutăm. Că noi trebuie să facem niște schimbări la Academie. Și când mi-a spus Meme că n-a putut să vorbească cu el acum, că i-a dat mesaj că e la Căldărușani, la duhovnicul lui, am zis să nu-i mai propună pentru Academie, ci antrenor la prima echipă”, a declarat Gigi Becali.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]