Foştii jucători ai Stelei au pus tunurile pe Mihai Popescu: „N-are nicio scuză”

Foştii jucători ai Stelei au pus tunurile pe Mihai Popescu: „N-are nicio scuză"
SURSA FOTO: SPORT PICTURES

Basarab Panduru (54 de ani) și Marius Baciu (49), foști jucători ai Stelei București, au pus tunurile pe Mihai Popescu (31), după ce fundașul central aproape că a compromis rezultatul din derby-ul FCSB – CFR Cluj 3-2.

În minutul 65, la scorul de 3-0 pentru gazde, stoperul a făcut un henț incredibil în propriul careu și a văzut direct cartonașul roșu din partea lui Istvan Kovacs (40).

Basarab Panduru și Marius Baciu, uluiți de gafa lui Mihai Popescu din FCSB – CFR Cluj 3-2

Duminică seară, 20 aprilie, de Paște, FCSB a învins-o la limită pe CFR Cluj, scor 3-2 în etapa cu numărul 5 din play-off și a luat o opțiune serioasă în cursa pentru cucerirea titlului.

Deși nu a avut parte de cel mai bun start de joc, campioana en-titre a izbutit să scape fără gol primit în prima repriză, iar Juri Cisotti a punctat în minutul 41, pentru a-i permite să intre în avantaj la pauză.

Ulterior, în repriza secundă, FCSB a afișat un joc mult mai bun, iar în minutele 56 și 63, Vlad Chiricheș și același Juri Cisotti au dus scorul la 3-0. Jocul părea că s-a rupt din acel punct, însă în minutul 65, Mihai Popescu a repetat gestul lui Luis Suarez de la World Cup 2010 și a blocat mingea din drumul către plasă cu mâna. Istvan Kovacs i-a arătat direct cartonașul roșu și a dictat un penalty pentru CFR Cluj, care a fost transformat cu succes de Louis Munteanu.

Eroarea lui Mihai Popescu a destabilizat clar jocul campioanei, iar ardelenii au mai punctat o dată, prin același Louis Munteanu, în minutul 90+7. Prea târziu, însă, pentru ca oaspeții să mai viseze la obținerea vreunui punct.

Cu toate acestea, la scurt timp după fluierul final, Mihai Popescu nu a fost iertat de foștii steliști Basarab Panduru și Marius Baciu:

Victorie mare a FCSB-ului, au început mai greu, a părut că CFR-ul vrea să câştige meciul, dar fără nicio finalitate, primul şut pe poartă a venit în minutul 34, al lui Louis Munteanu. Din nimic, vine golul lui Cisotti. Nu înţeleg niciodată de ce Popescu trebuia să pună mâna acolo, e 3-1, ai luat şi gol. Norocul lor că golul de 3-2 vine foarte târziu. Dacă CFR-ul marca mai devreme, prin 75-80, puteau să scoată un rezultat de egalitate. Este o mare victorie a FCSB-ului”, a declarat Basarab Panduru, la Prima Sport.

Marius Baciu l-a completat imediat

În ceea ce îl privește pe Marius Baciu, acesta nu a fost impresionat de jocul prestat de CFR Cluj, mai ales pe parcursul reprizei secunde. Totuși, nu a ezitat nici el să îl taxeze pe fundașul central al roș-albaștrilor:

Nu cred că merita CFR-ul la ce au jucat în repriza secundă, n-am văzut absolut nimic. Cred că la 3-0 au fost prea încrezători. Clar, Popescu nu are nicio scuză la ce a făcut acolo. A urmat un FCSB căruia i-a convenit situaţia, prea târziu, 3-2”, a completat fostul fundaș central, care a reprezentat clubul roș-albastru în intervalul 1996 – 2002.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]