Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Folosirea lui Florin Tănase, greșeală capitală la FCSB în opinia lui Raul Rusescu: „Sinucidere curată!”

Folosirea lui Florin Tănase, greșeală capitală la FCSB în opinia lui Raul Rusescu: „Sinucidere curată!”

Cristian Hitruc
02 mart. 2026, 20:30, Superliga
Folosirea lui Florin Tănase, greșeală capitală la FCSB în opinia lui Raul Rusescu: „Sinucidere curată!”

Raul Rusesc a analizat cu atenție parcursul celor de la FCSB în acest sezon competițional și a dat un verdict clar după ce fosta lui echipă a ratat calificarea în play-off-ul Superligii României.

Fostul atacant consideră că „roș-albaștrii” au comis o greșeală capitală în momentul în care au decis să îl folosească pe Florin Tănase pe postul de mijlocaș central.

Raul Rusescu, verdict clar despre FCSB

FCSB a ratat calificarea în play-off-ul Superligii României în acest sezon competițional, după ce a avut parte de un parcurs sub nivelul așteptărilor. Raul Rusescu a stat cu ochii pe echipa patronată de Gigi Becali și a tras câteva concluzii importante. Fostul atacant consideră că „roș-albaștrii” nu s-au întărit suficient în vară și în iarnă și este de părere că Elias Charalambous și Mihai Pintilii au comis o greșeală capitală în momentul în care au ales să îl folosească pe Florin Tănase pe postul de mijlocaș central.

„Tu joci cu Florin Tănase mijlocaș central când stoperii tăi nu pot câștiga niciun duel… asta e sinucidere curată!

Această echipă a funcționat foarte bine când a jucat în sistemul 4-2-3-1, cu doi mijlocași centrali foarte buni. În momentul în care stoperii tăi nu-și câștigă duelurile, nu poți juca doar cu un mijlocaș central defensiv și cu Tănase – un om ofensiv – lângă el”, a declarat Raul Rusescu, conform gsp.ro.

Oboseala, un alt factor care a influențat parcursul FCSB

Raul Rusescu consideră că toți oamenii din club sunt vinovați pentru parcursul slab pe care FCSB l-a avut în acest sezon, dar este de părere că oboseala a jucat un rol extrem de important, întrucât i-a împiedicat pe „roș-albaștri” să se ridice la cel mai bun nivel.

„Nu există un vinovat principal. Toată lumea din club este vinovată pentru parcursul mult sub așteptări. De la primul până la ultimul om: antrenori, manageri, patron, jucători, staff. Toată lumea.

Dacă vrem să găsim scuze, le putem găsi până în decembrie, în sezonul de toamnă. Nici măcar Mihai Stoica – deși are multă experiență – nu s-a mai întâlnit cu o astfel de situație: peste 60 de meciuri în sezonul anterior, fără o vacanță normală pentru jucători, fără pregătire de vară extinsă, multe accidentări și așa mai departe.

Să nu uităm că acești jucători n-au avut vacanță nici în 2024, când a fost Campionatul European. În istoria fotbalului românesc, nicio echipă nu s-a mai întâlnit cu situația aceasta. Era de așteptat să existe un recul, care a fost gestionat destul de bine până în decembrie. Pentru ce s-a întâmplat din decembrie până acum nu există explicații sau scuze.

Echipa nu s-a întărit în iarnă, deși transferurile din vară nu au funcționat. Anumiți jucători erau în regres. Atunci era nevoie de o intervenție. La un club de talia campioanei en-titre trebuiau să existe niște mișcări de trupe destul de importante în iarnă.

Nu mă refer doar pentru a gestiona această jumătate de sezon, ci pe termen lung”, a mai spus Raul Rusescu, conform sursei menționate anterior.