Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Florinel Coman s-a dus acasă la Gigi Becali. Miliardarul i-a decis viitorul: „Iei banii ăștia, ești aranjat pe viață!”

Florinel Coman s-a dus acasă la Gigi Becali. Miliardarul i-a decis viitorul: „Iei banii ăștia, ești aranjat pe viață!”

Florinel Coman s-a dus acasă la Gigi Becali. Miliardarul i-a decis viitorul: „Iei banii ăștia, ești aranjat pe viață!”
Foto: Sport Pictures

Gigi Becali vrea să-l aducă pe Florinel Coman la FCSB, iar când jucătorul s-a dus acasă la miliardar, acesta i-a decis viitorul.

Atacantul Florinel Coman a plecat de la FCSB în vara aniului 2024 și ar vrea să ajungă înapoi la campioana României, dar Gigi Becali i-a spus să-și vadă de treabă la Al-Gharafa.

Cum i-a decis Gigi Becali viitorul lui Florinel Coman

Florinel Coman a venit pentru o scurtă perioadă de timp în România, pe fondul situației pe care o are la Al-Gharafa. Împrumutat în a doua parte a sezonului trecut la Cagliari, el a revenit la gruparea saudită, dar a fost lăsat în afara lotului la primul meci din acetuala ediție de campionat.

„Florinel Coman a venit la mine acasă, că are bani, câteva milioane și că vrea să le investească. I-am zis să-și vadă de treaba lui, să joace fotbal, că nu e antreprenor de blocuri. De asta nu mai joacă Tănase, că e antreprenor de blouri.

I-am zis să tragă, să stea acolo, să le ia toți banii. Are 4 milioane? Să le ia 4 milioane! Nu știi când te mai întâlnești! Iei banii ăștia, ești aranjat pe viață! Nevasta și copilul tău, la ei să te gândești! Ești bărbat, bărbații trebuie să sufere pentru neveste și copii!

Când a plecat i-am zis: «Ai înțeles?» A zis: «Da, nea Gigi! Strâng din dinți»! Să joace fotbal acolo, doi ani, după să vină să mai joace la mine doi ani. Dar, să facă viitorul la nevastă și la copil!”, a declarat Gigi Becali, la Prima Sport.

FCSB mai are de așteptat până să primească banii pe Florinel Coman

În vara anului trecut, qatarezii s-au angajat să plătească 5,25 de milioane de euro pentru a-și asigura serviciile lui Florinel Coman. Eu susțin că au au virat banii într-un cont, fără să știe că, de fapt, au ajuns în Vientam, unde există o „filieră”.

Din acest motiv, finanțatorul campioanei României a demarat acțiunea în instanță, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne. Procedura este, însă, una de durată, dar Gigi Becali este liniștit din două motive: legea este de partea lui și, în plus, va primi un milion de euro peste respectiva sumă, deoarece a fost depășit termenul limită pentru achitarea contractului.

„E clar că vom lua banii pe el, dar ne judecăm. Nu e prinul caz și probabil că nu e nici ultimul. Vrăjeala asta cu Vietnamul… e o găinărie. FIFA nu ar fi decis într-o astfel de speță altfel.

Eu cred că ani de zile se va aștepta. Întrebați-l pe Budescu când și-a luat banii. Tot prin Vietnam îi trimiseseră banii, nu au nicio imaginație”, spunea Mihai Stoica, președintele Consiliul de Adminstrașție de la FCSB, în urmă cu puțin timp.