Florin Prunea e convins că Adrian Mutu e în mare pericol la Petrolul Ploiești! „A fost cam zero peste tot, cu excepția naționalei. Dacă pierde 3 meciuri, nu mai ține nimeni cont cine e”

Florentin Dincă
Florin Prunea e convins că Adrian Mutu e în mare pericol la Petrolul Ploiești! „A fost cam zero peste tot, cu excepția naționalei. Dacă pierde 3 meciuri, nu mai ține nimeni cont cine e”
Adrian Mutu și Florin Prunea, colaj

Florin Prunea, fostul portar al Generației de Aur, dezvăluie ce mare pericol îl paște pe Adrian Mutu, deși abia ce a semnat contractul cu Petrolul Ploiești.

Ex-goalkeeper-ul naționalei României îl vede pe „Briliant” ca pe un intrus pe „Ilie Oană”, jucătorii suferind din plin și acum după fostul antrenor Mehmet Topal, cel care a unit senzațional vestiarul și a dus echipa pe un nesperat loc 6 în clasamentul Superligii.

Prunea este de părere că Mutu a riscat enorm atunci când a decis să semneze cu „lupii galbeni”, deoarece, pe lângă faptul că nu a confirmat pe la niciun club pe unde a antrenat, fanii vor uita de ce a reprezentat în trecut și îl vor apostrofa în cazul nefericit al unor eșecuri consecutive și a ratării obiectivului.

Adrian Mutu e deja în mare pericol la Petrolul Ploiești! „A fost cam zero peste tot, cu excepția naționalei. Dacă pierde 3 meciuri, nu mai ține nimeni cont cine e”

Florin Prunea, fostul component al Generației de Aur, anunță ce mare pericol îl paște pe Adrian Mutu, deși abia ce și-a pus iscălitura pe contractul cu Petrolul Ploiești. Ex-goalkeeper-ul naționalei României îl vede pe Mutu ca pe un „intrus” pe „Ilie Oană”, jucătorii suferind din plin și acum după fostul antrenor Mehmet Topal, cel care a unit senzațional vestiarul și a dus echipa pe un nesperat loc 6 în clasamentul Superligii.

Fostul internațional este de părere că Mutu a riscat enorm atunci când a decis să semneze cu „lupii galbeni”, deoarece, pe lângă faptul că nu a confirmat pe la niciun club pe unde a antrenat, fanii vor uita de ce a reprezentat în trecut și îl vor apostrofa în cazul nefericit al unor eșecuri consecutive și a ratării obiectivului.

„Sunt două lucruri. Unul bun – el e un fost jucător de la Petrolul, care e foarte iubit, cu toate că a jucat o perioadă scurtă la ei. Problema rea e că echipa e pe locul 6, el nu vine pe fondul de neperformanță, ca să zici că o ridici sau… e greu să o duci mai sus, mai degrabă o duci mai jos!

Topal ce a făcut acolo cu Claudiu Tudor și băieții ăia e o chestiune extraordinară, nu o să o mai facă nimeni. S-a legat, am văzut declarațiile, nu bag bățul prin gard, spun ca un observator, am văzut declarația lui Hanca, toți băieții de acolo plâng după Topal. Grijă mare, da? S-au legat suferința și tot ce au pățit ei acolo, fără bani… s-au legat nișțe relații interumane pe care greu le distrugi.

Acum, Mutu venind acolo… eu nu mă așteptam să se ducă. Pentru că îl consideram un antrenor care nu se duce în orice condiții și oriunde. Acolo sunt probleme mari financiare și așa mai departe. Dacă, Doamne ferește, pierzi 2-3 meciuri, nu mai țin cont fanii că ești Adi Mutu. Nu mă așteptam să se ducă acolo, îți spun sincer. E un risc pentru Mutu pentru că în cariera lui de antrenor, în afară de națională… a cam fost 0, din punctul meu de vedere, echipele de club mă refer”, a spus Florin Prunea, potrivit iAMSport.

Președintele nu pune presiune pe Mutu: „Discuția noastră a fost asta”

Claudiu Tudor, președintele Petrolului, a vorbit despre obiectivul pe care Adrian Mutu îl are la echipa din Ploiești. Neoficial, în vestiar, ținta setată este calificarea în play-off, însă pentru a nu pune o presiune suplimentară pe jucători și pe noul antrenor, obiectivul oficial ar fi pozițiile 6-8.

„Obiectivul nostru intern, al vestiarului, este play-off-ul. Este greu să pui presiune pe jucători și să le ceri mai mult decât clubul le poate oferi. Vom da totul pentru a ne bate la play-off și pentru suporterii noștri care fac lucruri speciale. Discuția noastră a fost locurile 6-8”, a spus Claudiu Tudor la DigiSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Imaginile care NU S-AU VĂZUT de la nunta ministrului Nazare! Cine a fost alături de acesta la petrecere
Mediafax
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Fostul premier britanic Boris Johnson și alți oficiali europeni, evacuați din trenul internațional atacat de drone rusești în apropierea frontierei ucraineano-poloneze
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
BREAKING | A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania