Florin Berța (52 de ani) e omul care se identifică practic cu istoria lui Hermannstadt, gruparea din Superliga care se luptă pentru evitarea retrogradării.
Actualul antrenor cu portarii al trupei lui Dorinel Munteanu a reușit să pregătească patru goalkeeperi care s-au lansat la Sibiu și care au ajuns, ulterior, la națională.
Aceștia sunt Cătălin Căbuz, David Lazar, Horațiu Moldovan și Karlo Letica, ultimul fiind convocat recent la reprezentativa Croației. Sibienii s-au dispensat de el în 2023 pentru suma de 300.000 de euro, acesta ajungând la Lausanne.
Fost portar la Șoimii Sibiu, Berța senior a evoluat în Liga 2, Liga 3 și a prins la acea perioadă lotul U19 al României. La 19 ani a plecat în Germania, unde a avoluat la mai multe formații din eșaloanele inferioare.
La revenirea în țară după ce și-a încheiat cariera de fotbalist, a fost cooptat în echipa Voința Sibiu, apoi FC Bihor, unde a fost antrenor cu portarii.
A colaborat cu Marius Baciu, Alex Pelici sau Marian Pană, apoi a preluat echipa de Liga a IV-a Euro Șpring, pe care a dus-o surprinzător pe primul loc în județul Alba, după care s-a ocupat cu pregătirea portarilor de la Măgura Cisnădie.
„Cei mai buni portari pe care i-a avut Sibiu sunt Lazar, Muțiu și Pop, fiindcă ei sunt acum aici. Ordinea este aleatorie! La fel de bine pot spune că sunt Pop, Muțiu și Lazar sau Muțiu, Lazar și Pop.
Pentru mine ei sunt cei mai buni portari! Dacă mă uit în spate, îi putem aminti aici și pe Iliev, Letica, Căbuz, Began, Uțiu, Figueiredo, Novo sau Moldovan.
Fiecare dintre ei mi-a rămas în suflet și-n minte pentru profesionalismul și pentru personalitatea lor. Plus că toți evoluează acum la echipe importante din străinătate”, mărturisește Florin Berța, cel care a antrenat un sezon și jumătate portarii la Hamburg II, care activa în Liga 3 germană.
„David Lazar este stabilit aici, la Sibiu, are o experiență vastă și cred că ne va ajuta. De asemenea, mai cred că este și foarte motivat. Prin urmare, mi-am dat acceptul pentru acest schimb în aproape ultima zi de mercato.
În opinia mea, Căbuz are o motivație în plus acum la FC Argeș, a ajuns în play-off, iar David a ajuns acasă practic, la Sibiu, unde și-a dorit să vină. Lazar ne poate ajuta prin experiența, dar și prin liniștea lui”, admite acesta.
„Cu Moldovan am lucrat mult și e un portar foarte inteligent. Sper să revină în poartă, nu-l ajută deloc statul pe bară. Un portar de valoarea lui trebuie să apere”, continuă Berța.
„Numai așa te poți perfecționa, învățând dintr-un meci oficial. Este important și antrenorul, calitatea lui profesională, să fie bine pregătit și să aibă licență pentru așa ceva. Nu mai merge cu antrenamentele după ureche”, crede antrenorul de 52 de ani.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F04%2Fberta-hermannstadt-1138x1400.jpg)
David Lazar a lăsat-o pe FC Argeș și a mers la FC Hermannstadt, în timp ce Cătălin Căbuz a părăsit gruparea sibiană și a semnat cu trupa din Trivale. Totul se întâmpla pe 8 februarie 2026, în cadrul unui transfer inedit, care nu se prea se petrece în România.
„Lazar nu a mai fost titular și a dorit să plece, mai ales că el este cu familia din Sibiu. Am considerat că un portar de 29 de ani ne este mai util ca unul de 35 de ani, plus ca îl aveam și pe Straton de 36.
Însă, noi îl avem și pe puștiul Luca, 16 ani, care este unul dintre portarii noștri de mare perspectivă. Noi avem o strategie a clubului și am pus-o în aplicare. La pauza meciului cu Rapid, Căbuz a fost înlocuit de Dorinel Munteanu pentru că a acuzat niște probleme medicale, nu pentru că a aparat slab. Eu nu trebuie să mă justific în fața nimănui, eu urmăresc doar binele și interesul clubului”, declara, la vremea respectivă, Dani Coman, pentru ProSport.
Fiul meu s-a făcut tot portar, nu eu l-am forțat. Joacă la Liga 3, la Cugir, sper să urce treptat spre prima ligă. Se descurcă sigur, stă singur departe de casă, e profesionist. Sper să confirme
Florin Berța