Legenda „câinilor” a pus ochii pe postul lui Ovidiu Burcă: „Mai devreme sau mai târziu voi antrena la Dinamo”. Cei doi au fost coechipieri în „Ștefan cel Mare”!

Redactor:
Ion Filip
Legenda „câinilor” a pus ochii pe postul lui Ovidiu Burcă: „Mai devreme sau mai târziu voi antrena la Dinamo”. Cei doi au fost coechipieri în „Ștefan cel Mare”!
  • Publicat:

Fostul fotbalist de la Dinamo, Florentin Petre, a fost întrebat dacă ar fi dispus să îi ia locul lui Ovidiu Burcă pe banca tehnică a „câinilor”.

Florentin Petre a pus ochii pe postul lui Ovidiu Burcă: „Mai devreme sau mai târziu voi antrena la Dinamo!”. Cei doi au fost coechipieri în „Ștefan cel Mare”

Fostul mare fotbalist al lui Dinamo Florentin Petre a analizat situația de la echipă și a spus că într-o bună zi îi va antrena pe „câini”, care în prezent sunt sub comanda lui Ovidiu Burcă.

Formația din Șoseaua Ștefan cel Mare nu traversează o perioadă bună, fiind incapabilă să câștige chiar și meciul din Cupa României cu FC Bihor, din Liga 3, în compania căreia a remizat, 1-1.

Conducerea clubului a anunțat în repetate rânduri că nu se pune problema unor schimbări la nivelul băncii tehnice, astfel că Florentin Petre nu are șanse de a-i prelua pe „câini” acum, însă visează ca acest lucru să se întâmple în viitor.

„Le-am promis oamenilor de aici (n.r. de la Unirea Ungheni, din Liga 3, unde antrenează în prezent) că voi rămâne alături de ei în orice situație. În primul rând, ca să antrenez în Liga 1, îmi trebuie licența PRO, nu o am. Dar, când te sună clubul-mamă, nu ai cum să spui nu.

Însă, am o treabă de terminat aici, am niște oameni care și-au pus încrederea în mine și nu pot să îi dezamăgesc. Așa că, exact cum am spus, mai devreme sau mai târziu voi antrena la Dinamo.

Dacă era ceva, mă sunau până acum. Într-o zi voi antrena Dinamo și o să fii mândru de mine, o să vezi. Pentru că voi fi pregătit să fac asta”, a spus Florentin Petre, potrivit Fanatik.

Ovidiu Burcă, cu fruntea în pământ după FC Bihor – Dinamo, din Cupa României: „E un rezultat rușinos”

Ovidiu Burcă nu s-a ferit să admită că Dinamo a obținut un rezultat rușinos, 1-1, în Cupa României, în fața echipei din Liga 3 FC Bihor.

„Ne așteptam să câștigăm astăzi. Din păcate, am avut foarte multe ocazii, foarte multe șanse de a face 2-0. Este un rezultat cumva rușinos pentru noi Pare că suntem într-o pasă în care nimic nu iese. Este o situație care începe să fie apăsătoare. (n.r. întrebat despre atmosfera din vestiar) Băieții sunt foarte supărați, triști. Tradiția ne obliga să sperăm că putem trece de aceste grupe.

Nu vreau să vorbesc despre transferuri, pentru că încă nu s-a terminat prima parte a campionatului și nu ar fi corect față de jucătorii actuali.

(n.r. despre retragerea lui Mircea Lucescu) Pentru Dinamo, venirea lui Mircea Lucescu ar fi o lovitură importantă. E un om cu experiență și ar fi o bucurie să îl avem alături”, a spus Ovidiu Burcă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare