Filipe Coelho și-a aflat sancțiunea pentru eliminarea din Universitatea Craiova – CFR Cluj (3-1), meci disputat în sferturile de finală ale Cupei României.
Coelho a pătruns pe teren la reușita din prelungiri semnată de Ștefan Baiaram pentru a se bucura alături de jucători și a fost eliminat de Marian Barbu. Comisia de Disciplină a FRF i-a aplicat o suspendare de două meciuri.
Filipe Coelho nu a scăpat de suspendare pentru bucuria considerată excesivă din Cupa României. Comisia de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de Fotbal l-a pedepsit cu două etape de suspendare și o amendă. Așadar, Coelho nu va sta pe banca tehnică în etapa următoare, când echipa sa o întâlnește pe Rapid București, dar nici în prima rundă din play-off.
„În temeiul art. 53.2 din RD, se suspendă 2 (două) jocuri şi i se aplică penalitate sportivă de 360 lei”, se arată în comunicat.
Filipe Coelho știa că va primi două etape de suspendare din partea FRF, cu câteva ore înainte ca vestea să devină oficială. Coelho a transmis că manifestările de bucurie sunt comune în marile competiții europene și că s-a simțit neîndreptățit în comparație cu omologii săi aflați în situații similare.
„Din informaţiile pe care le am voi fi suspendat două meciuri. Ca să fiu sincer, printre primele lucruri pe care le-am făcut atunci când am venit la cantonament a fost să verific imaginile şi mi-am dat seama că uneori viaţa este nedreaptă.
Şi fotbalul, de asemenea, în unele situaţii, este nedrept. Din punctul meu de vedere este mult prea mult să fiu suspendat două partide. Tot ce am făcut a fost să intru pe teren şi să mă bucur şi eu alături de jucători, să pot să ofer o îmbrăţişare jucătorului care a marcat.
Acest lucru se întâmplă în toate campionatele mari ale Europei, chiar şi în campionatul României, şi în Champions League, în absolut toate competiţiile. Nu cred că am avut parte de acelaşi tratament pe care l-au avut alţi antrenori în aceeaşi situaţie”, a spus Filipe Coelho, într-o conferință de presă.