Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Filipe Coelho e îngrijorat înaintea meciului cu FC Argeş: „Am avut o scurtă perioadă în care am încercat asta”

Filipe Coelho e îngrijorat înaintea meciului cu FC Argeş: „Am avut o scurtă perioadă în care am încercat asta”

Filipe Coelho e îngrijorat înaintea meciului cu FC Argeş: „Am avut o scurtă perioadă în care am încercat asta”
Foto SPORT PICTURES

După calificarea în finala Cupei României, la loviturile de departajare, în dauna lui Dinamo, Universitatea Craiova merge la Mioveni, pentru partida cu FC Argeş, din etapa a 6-a a play-off-ului Superligii.

Partida de pe stadionul „Orăşenesc” din Mioveni se dispută luni, de la ora 20:30 şi va fi arbitrată de Rareş Vidican din Satu Mare.

Ce îl îngrijorează pe Filipe Coelho înaintea partidei cu FC Argeş: „Am avut o scurtă perioadă în care am încercat asta”

Antrenorul Universităţii Craiova, portughezul Filipe Coelho, spune că a avut probleme în a recupera fizic jucătorii după meciul din semifinala Cupei cu Dinamo şi că se aşteaptă la o replică agresivă din partea formaţiei gazdă, pe care o consideră foarte periculoasă la fazele fixe. Coelho nu poate conta pe Etim Monday, suspendat, în timp ce Tudor Băluţă şi Ştefan Baiaram sunt incerţi, chiar dacă s-au antrenat alături de restul colegilor în ultimele zile.

„Este un meci foarte important pentru noi, contra unei echipe bune, care se apără foarte bine şi este foarte agresivă. De altfel, au câştigat când am jucat ultima oară împotriva lor. Au jucători care pot dezechilibra jocul la fazele fixe, la cornere, la aruncările de la margine.

Joacă acasă şi sunt buni acolo, au pierdut rar şi la un singur gol. Am avut o scurtă perioadă în care am încercat să recuperăm jucătorii din punct de vedere fizic, după meciul epuizant din semifinalele Cupei României.

Trebuie să ne concentrăm, mergem acolo cu ambiţie şi vom încerca să ne apropiem cele trei puncte, chiar dacă va fi foarte dificil. Mai importante decât atmosfera din lot sunt concentrarea pe care trebuie să o avem şi obiectivul principal: punctele. Atmosfera este bună atunci când câştigi, dar şi când am pierdut am păstrat o atmosferă pozitivă la nivelul lotului. Cel mai important este să fii profesionist şi performanţa de pe teren” a declarat Filipe Coelho.

Samuel Teles: „Mai avem cinci finale în campionat”

„Va fi un meci foarte greu pentru noi, FC Argeş a avut în ultima vreme rezultate care nu reflectă calitatea lor, au pierdut meciuri pe final, sunt buni, agresivi, buni acasă, ne aşteptăm la un meci foarte dificil, ne-am mai întâlnit cu ei. Pentru noi este un meci foarte important, mai avem cinci finale în campionat, acum este una dintre ele şi încercăm să o câştigăm.

Ne păstrăm energia pozitivă, a fost bine că ne-am calificat în finala Cupei, dar acum ne concentrăm pe următorul meci, încercăm să ne recuperăm şi să fim la cel mai bun nivel pentru a câştiga aceste partide. Sper ca fanii să fie în continuare alături de noi şi să ne împingă de la spate, fiindcă avem nevoie de ei şi suntem mai puternici cu ei aproape, împreună putem obţine ceva frumos” a declarat Samuel Teles.