FCSB a primit vestea! URGENȚĂ: Meriton Korenica!

Veste de top pentru Meriton Korenica. Sursa foto: Facebook / FCSB

Meriton Korenica (29 de ani), jucătorul de atac transferat de FCSB în fereastra de mercato recent încheiată, se află în centrul unei răsturnări de situație.

Cu doar o zi înaintea derby-ului cu Universitatea Craiova, programat sâmbătă, 19 septembrie, la ora 20:30, kosovarul a fost informat că nu face parte din lotul naționalei țării sale, în perspectiva debutului acestei reprezentative în Liga Națiunilor. Acum, însă, lucrurile s-au schimbat, iar Korenica a fost convocat de urgență.

Meriton Korenica, noua „perlă” de la FCSB, ajunge la naționala din Kosovo

Motivul aflat în spatele modificării e următorul: Donat Rrudhani (27), mijlocașul dreapta de la FC Sion, a suferit o accidentare. El a devenit indisponibil, iar Meriton Korenica profită de această situație.

Oficialii din Kosovo au dat vestea în urmă cu două ore, prin intermediul paginii de Facebook a Federației Kosovare de Fotbal.

„Din cauza accidentării suferite în antrenamentul de vineri, Donat Rrudhani nu se va putea alătura naţionalei pentru următorul meci. În locul său, selecționerul Franco Foda l-a convocat pe Meriton Korenica.

Îi dorim lui Donat însănătoșire grabnică și revenire rapidă pe terenul de joc!”, se arată în postarea kosovarilor.

În perioada septembrie-octombrie, Kosovo va da piept cu Irlanda, cu Austria, cu Israel și din nou cu naționala austriecilor. Meriton Korenica, noua speranță a miliardarului Gigi Becali (68), are șase prezențe la reprezentativa mare a țării sale.

Kosovarul a marcat în tricoul lui FCSB

Ex-jucătorul lui CFR Cluj, cotat de Transfermarkt la 3.000.000 de euro, a bifat două meciuri în echipamentul lui FCSB. Korenica s-a duelat cu Dinamo, iar apoi cu Petrolul, în runda cu numărul 9 din Superliga.

Pe Arena Națională, în meciul cu „găzarii”, extrema a reușit să marcheze un gol. Duelul s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, iar Korenica a ieșit la rampă în minutul 24. A izbutit să înscrie după ce l-a depășit pe portarul advers, Lukas Zima (32), rămânând cu poarta goală în fața sa.

După remiza cu Petrolul, Meriton Korenica și-a făcut apariția în fața jurnaliștilor. Kosovarul a oferit o reacție, explicând, printre altele, că avea nevoie să își treacă numele pe lista marcatorilor.

„Aveam nevoie să marchez, a trebuit să depăşesc şi portarul, dar asta aveam în cap, să marchez. Trebuie să învăţăm din acest meci şi să fim pregătiţi pentru următoarea partidă.

Avem calitate în echipă, e minunat aici, mă simt foarte bine. Vreau să dau 100% în fiecare meci”, a declarat Meriton Korenica.

Și Universitatea Craiova l-a dorit pe noul jucător de la FCSB, însă gruparea roș-albastră a avut câștig de cauză, luând fața oltenilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]