Universitatea Craiova se pregătește de un stadion plin la meciul cu FCSB, programat sâmbătă, de la ora 20:30, în Bănie.
Duelul din etapa a 10-a a Superligii a stârnit un interes uriaș în rândul suporterilor olteni, iar biletele se vând într-un ritm foarte rapid.
Până joi după-amiază, pentru partida Universitatea Craiova – FCSB se vânduseră deja peste 10.000 de bilete, din cele aproximativ 15.000 puse la dispoziție. La acestea se adaugă abonamentele suporterilor olteni, dar și sectorul rezervat fanilor roș-albaștri, scrie Fanatik.
Universitatea Craiova are aproximativ 12.000 de abonați, iar FCSB a primit 1.500 de bilete pentru derby. În aceste condiții, oficialii oltenilor se așteaptă ca stadionul „Ion Oblemenco” să fie aproape plin sau chiar sold-out la ora meciului.
Fanii care vor să prindă un loc la meci trebuie să se grăbească. La Tribuna II mai sunt disponibile doar câteva locuri, în special în zonele marginale ale sectorului 13, în timp ce la Peluza Nord ar mai fi cel mult 500 de bilete.
FCSB ajunge în Bănie după remiza cu Petrolul, scor 2-2, rezultat care a mărit distanța față de primul loc. De cealaltă parte, Universitatea Craiova vine după două victorii consecutive, iar optimismul este mare în tabăra oltenilor. Mario Felgueiras a transmis că se așteaptă la o atmosferă spectaculoasă și a vorbit despre importanța publicului în derby.
„Asta e ideea, să avem un stadion plin, să avem jucătorul în plus. Venim după o perioadă în care am reuşit două victorii consecutive. Vine FCSB, este normal să fie sold-out. Un meci cu tradiţie, un derby. Ne dorim un stadion plin”, a spus Mario Felgueiras pentru sursa menționată anterior.
Oficialul Universității Craiova a estimat că în tribune ar putea fi în jur de 30.000 de spectatori și a transmis că și-ar dori ca un asemenea interes să existe nu doar la meciurile cu FCSB, ci la fiecare partidă de pe teren propriu.
„Avem 11.000 de abonaţi, sunt şanse foarte mari să fie sold out. Cred că în jur de 30.000 de oameni. E un semn bun, dar aşa ar trebui să fie la fiecare meci. Sper să ajungem la acel moment”, a mai spus Felgueiras.
Biletele pentru meci au prețuri diferite în funcție de zonă. La Peluza Sud costă 55 de lei, iar la Peluza Nord 40 de lei. La Tribuna II, prețurile variază între 65 și 75 de lei, în timp ce la VIP pornesc de la 180 de lei și ajung până la 200 de lei.