Potrivit celor mai proaspete informații apărute în presă, FCSB a transferat un fotbalist brazilian.
Fosta campioană a României a bifat o mutare interesantă, aducându-l pe Matheus Benjamin Diniz Paixao, un tânăr care va împlini 16 ani în luna decembrie. În precedentul sezon, sud-americanul a făcut parte din formația U16 a celor de la FC Voluntari.
Conform veștii date de către jurnaliștii de la sport.ro, FCSB l-a legitimat pe Matheus Diniz în cursul zilei de luni.
Tatăl jucătorului, Marcus Diniz, a fost legitimat la AC Milan în perioadele 2004-2008 și 2009-2015. Fostul fundaș central a evoluat și la FC Buzău, iar băiatul acestuia a jucat la LPS „Iolanda Balaș Soter” Buzău, dar și la FC Voluntari.
„Uneori, pentru a crește, trebuie să ai curajul să faci următorul pas. Mulțumesc, FC Voluntari, pentru tot ce am învățat aici. Plec cu amintiri frumoase, recunoștință și motivația de a scrie un nou capitol. Ne revedem pe teren!”, a scris Matheus Diniz pe rețelele sociale, potrivit sursei citate anterior.
Într-un clip de prezentare postat de către reprezentanții clubului din Voluntari în timpul sezonului precedent, juniorul spunea că vorbește șase limbi și că echipa lui preferată este Real Madrid.
Un alt jucător acontat de către FCSB în această perioadă este Ronny Labonne (28 de ani). Fundașul dreapta a fost adus de la Caen și a efectuat deja vizita medicală.
Imediat după ce a fost prezentat oficial în calitate de fotbalist al roș-albaștrilor, apărătorul din Martinica a oferit și o scurtă reacție.
„Salut, sunt Ronny Labonne. Sunt fericit că am ajuns la FCSB și abia aștept să vă întâlnesc”, a spus jucătorul cu profil defensiv, urmând să poarte tricoul cu numărul 97 pe spate.
Iată anunțul foștilor campioni: „FCSB anunță transferul lui Ronny Labonne, de la SM Caen. Apărătorul născut la 14 septembrie 1997 în Martinica va purta tricoul cu numărul 97. Clubul nostru îi urează bun-venit și să aibă parte de mult succes în tricoul roș-albastru!”.
Gigi Becali a anunțat recent că FCSB va pune în scenă o campanie de transferuri de top. Așadar, fundașului lateral i se vor alătura alți jucători în viitorul apropiat, potrivit spuselor latifundiarului din Pipera.