Acasa » Fotbal Intern » Superliga » FCSB, ÎN PLAY-OUT e cea mai mare rușine din era Gigi Becali! Campioana poate rata cupele europene

FCSB, ÎN PLAY-OUT e cea mai mare rușine din era Gigi Becali! Campioana poate rata cupele europene

01 mart. 2026, 20:27, Superliga
FCSB, ÎN PLAY-OUT e cea mai mare rușine din era Gigi Becali! Campioana poate rata cupele europene
FOTO: SportPictures

FCSB va evolua în play-out la finalul sezonului regulat, după ce rezultatele din etapa din acest weekend au făcut imposibilă calificarea în top 6. 

Victoria obținută de FC Argeș a închis definitiv calculele pentru campioana en-titre, care nu mai are șanse matematice la play-off.

Cea mai slabă clasare din era Becali

Este pentru prima dată de la introducerea sistemului cu play-off și play-out când FCSB nu reușește să prindă primele șase locuri.

Prezența în play-out înseamnă că FCSB nu mai poate încheia sezonul mai sus de locul 7. Indiferent de parcursul din ultimele nouă etape, aceasta va fi cea mai slabă clasare din perioada în care Gigi Becali conduce clubul. În era Becali, FCSB nu a terminat niciodată mai jos de locul 6. Singurul sezon comparabil rămâne 2008/2009, când echipa a încheiat pe poziția a șasea. În rest, clubul a fost constant în zona superioară a clasamentului și în lupta pentru titlu.

În istoria sa, FCSB/Steaua a mai avut clasări inferioare locului 6 doar în patru sezoane, ultimul dintre ele în anii 70.

FCSB nu a lipsit din cupele europene din sezonul 2002/2003. Acum, pentru a ajunge în Conference League, echipa trebuie să termine pe unul dintre primele două locuri din play-out, apoi să câștige semifinala barajului între primele două clasate din play-out și, ulterior, finala cu ocupanta locului 3 sau 4 din play-off, în funcție de câștigătoarea Cupei României.

Doar în acest scenariu ar putea obține un loc în turul II preliminar din Conference League. FCSB va disputa nouă meciuri în play-out. Primele două clasate merg la barajul pentru Conference League. Ultimele două retrogradează direct, iar locurile 8 și 9 vor juca baraj pentru menținere cu formații din Liga 2.