Acasa » Fotbal Intern » Superliga » FCSB în play-off depinde TOTAL de rețeaua dinamoviștilor! Cum a ajuns Gigi Becali la mâna rivalilor de moarte și a conexiunilor acestora în Superliga

SPECIAL FCSB în play-off depinde TOTAL de rețeaua dinamoviștilor! Cum a ajuns Gigi Becali la mâna rivalilor de moarte și a conexiunilor acestora în Superliga

FCSB în play-off depinde TOTAL de rețeaua dinamoviștilor! Cum a ajuns Gigi Becali la mâna rivalilor de moarte și a conexiunilor acestora în Superliga

Campioana ultimelor două sezoane a învins o nou-promovată în epilogul rundei 28 din sezonul regular al Superligii, FCSB – Metaloglobus 4-1, dar bătălia roș-albaștrilor pentru calificarea în top 6 e încă tare complicată. Și, culmea culmilor, FCSB în play-off depinde de rețeaua dinamoviștilor în cele două etape rămase de disputat până la deznodământ!

ProSport îți prezintă toate detaliile scenariului neverosimil în care Gigi Becali a ajuns să stea la mâna rivalilor de moarte și a conexiunilor acestora pe nu mai puțin de patru planuri în meciurile decisive pentru calificarea în play-off!

FCSB în play-off depinde de rețeaua dinamoviștilor!

Cu cele 3 puncte obținute în fața celor de la Metaloglobus, FCSB a acumulat 43 de puncte și ajunge prima sub linia de play-off: este în luptă principală cu U Cluj (48p), CFR Cluj (47p), FC Argeș (46p), echipe de deasupra ei în clasament. Mai sunt de jucat două etape, iar în caz de egalitate la puncte, departajarea se face prin rezultatele directe.

Primul pas de siguranță pentru echipa lui Gigi Becali trebuie să vină etapa următoare, e nevoie de victorie la UTA Arad, formație care păstrează încă șanse, la rându-i, pentru play-off! O echipă pregătită de Adrian Mihalcea, antrenor care mărturisea fără ezitări aici, într-un interviu în exclusivitate pentru ProSport, că a fost și rămâne „dinamovist convins, acolo m-am format ca om și ca fotbalist”.

Fost fotbalist la Dinamo în perioadele 1996-2001 și 2004-2005, campion național și de trei ori câștigător al Cupei României în tricoul „câinilor”, Mihalcea a avut și șansa de a antrena, dar într-un context dificil și pentru o scurtă perioadă Dinamo, în 2020 (foto jos).

Și nu e singura legătura a celor de la UTA Arad cu Dinamo: în avanposturi joacă Hakim Abdallah, transferat tocmai de la Dinamo la începutul sezonului, în vreme ce „motorul” echipei este Alin Roman, jucător care în perioada 2012-2014 a fost în curtea roș-albilor din Capitală.

Pentru scenariul FCSB în play-off, cele mai mari șanse ar fi asigurate prin alte 3 puncte, obținute în ultima etapă pe teren propriu, cu U Cluj. Parte cumva din rețeaua dinamoviștilor, câtă vreme cele două galerii sunt înfrățite într-o remarcabilă poveste prin timp și își cântă deseori unitatea în peluze!

Și nu e tot, nici pe departe! Asta pentru că e posibil ca 6 puncte din 6 posibile să nu fie suficiente pentru FCSB în play-off, iar dependența de rețeaua dinamoviștilor continuă spectaculos!

Toată miza campioanei e pe rivala de moarte și „sora” ei de peluză

FCSB trebuie să depășească măcar una dintre U Cluj, CFR Cluj și FC Argeș, după cum evidențiam de la bun început, cu clasamentul la zi în față. Ei bine, ca să epuizăm perspectiva U Cluj din rețeaua dinamoviștilor, FCSB ar putea ajunge în play-off dacă bate în ultima etapă pe U Cluj (premisă asumată în paragraful anterior), dar și dacă U Cluj, „sora” de peluză a lui Dinamo face maximum egal acasă, cu Oțelul Galați, în acest week-end! E scenariul în care FCSB ar depăși U Cluj în clasamentul final.

Dacă nu, FCSB ar trebui să depășească măcar pe CFR Cluj. Echipa lui Daniel Pancu joacă întâi în deplasare cu Farul Constanța, apoi, în ultima etapă, pe teren propriu cu… Dinamo București! Cu un punct la Farul și o înfrângere cu Dinamo, CFR Cluj ar fi depășită de FCSB care ar obține 6 din 6 puncte rămase. Sau, CFR Cluj depășită cu înfrângere la Farul și remiză cu Dinamo.

În concluzie: pentru FCSB în play-off, CFR Cluj trebuie să ia maximum un punct din ultimele două runde (la două puncte, ar fi egală cu FCSB și are avantaj la rezultatele directe). Deci, dacă ardelenii nu înving la Farul, atunci FCSB are nevoie de… Dinamo!

Antrenorii dinamovisti Florentin Petre si Zeljko Kopic se bucura dupa Dinamo – FCSB © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Dacă nu iese cu Adi Mihalcea la UTA, dai de Claudiu Niculescu la Slobozia!

A treia șansă pentru FCSB în play-off depinde de FC Argeș, echipă împotriva căreia campioana are, la fel, rezultatele directe în defavoarea ei. Nou-promovata, care are și ea doi foști dinamoviști în lot, portarul Cătălin Straton și atacantul Robert Moldoveanu, trebuie să obțină maximum 2 puncte din ultimele două etape.

Primul hop pentru FCSB în această perspectivă? Dinamo – FC Argeș! Așadar, clar la mâna dinamoviștilor. Al doilea, în ultima rundă din sezonul regular: FC Argeș – Unirea Slobozia. Iar echipa oaspete e pregătită de Claudiu Niculescu, simbol al ultimelor decenii de glorie dinamovistă!

Jucător în „Ștefan cel Mare” în trei rânduri, 2001-2002, 2003-2007 și 2009-2010, cu trei titluri de campion, patru Cupe și o Supercupă în palmaresul personal din tricoul alb-roșu. În plus, „Clau-gol” este cel mai bun marcator în cupele europene din istoria „câinilor”! Precum Adrian Mihalcea, Claudiu Niculescu  a și antrenat, pentru o perioadă scurtă, în 2018, pe Dinamo.

Claudiu Niculescu a fost la un pas să semneze cu rivala lui Dinamo: „M-am întâlnit cu Olăroiu, mi-a zis că mă vrea la Steaua!”

Rezumând, de ce FCSB în play-off depinde de rețeaua dinamoviștilor? Pentru că Gigi Becali a ajuns să stea la mâna rivalilor de moarte și a conexiunilor acestora din Superliga pe patru planuri în etapele decisive ale sezonului regular:

  • rezultatele lui Dinamo cu FC Argeș și, probabil, CFR Cluj
  • meciul FCSB cu UTA Arad pregătită de dinamovistul Adi Mihalcea
  • meciul FCSB cu U Cluj, „sora” de peluză a „câinilor” și, probabil, anterior, meciul clujenilor cu Oțelul
  • partida dintre FC Argeș și Unirea Slobozia, cu oaspeții antrenați de dinamovistul Claudiu Niculescu!