Alungată din Ghencea, FCSB s-a mutat pe Arcul de Triumf. Cât costă biletele pentru meciul cu Farul Constanța

Alungată din Ghencea, FCSB s-a mutat pe Arcul de Triumf. Cât costă biletele pentru meciul cu Farul Constanța
Sursa foto: Sport Pictures

FCSB a plecat de pe stadionul Ghencea, dar nu a stat prea mult timp fără o nouă „casă”. Meciul cu Farul din cea de-a treia etapă a Superligii se va juca pe Arcul de Triumf.

Biletele au fost puse deja în vânzare, iar cele mai scumpe costă 100 de lei. Roș-albaștrii caută a treia victorie consecutivă, după ce s-au impus cu același scor, 2-0, în fața celor de la FC Argeș și Csikszereda.

De altfel, arena de pe Buleveradul Mărăști din București nu doar că nu le este străină, dar le-a și purtat noroc. Acolo au câștigat barajul cu marea rivală Dinamo, asigurându-și calificarea în preliminariile Conference League.

FCSB, pe Arcul de Triumf. Au fost puse în vânzare biletele pentru meciul cu Farul

Prin intermediul rețelelor de socializare, FCSB a anunțat că fanii își pot procura bilete pentru duelul cu Farul, programat luni, 3 august, la ora 21:30. Prețurile sunt cuprinse între 30 și 100 de lei, iar copiii de până în 7 ani beneficiază de intrare gratuită.

„FCSB a pus în vânzare online, biletele pentru partida cu Farul Constanța, a treia din noul sezon al Superligii, care se va disputa luni, 3 august, începând cu ora 21:30, pe Stadionul Arcul de Triumf. Tichetele sunt disponibile pe platforma de ticketing a clubului. Prețurile biletelor sunt următoarele:

  • PELUZA – 30 LEI
  • TRIBUNA 2 EST – 50 LEI
  • TRIBUNA 1 VEST – 100 LEI

Casa de bilete de la stadion va fi deschisă în ziua meciului, începând cu ora 13:00. De asemenea, facem următoarele precizări cu privire la accesul copiilor și persoanelor cu dizabilități pe Stadionul Arcul de Triumf:
1. Copiii cu vârsta de până în 7 ani beneficiază de acces gratuit pe stadion, cu condiția să fie însoțiți de un adult. În situația în care un adult este însoțit de doi copii cu vârsta de până la 7 ani, acesta trebuie să achiziționeze un al doilea bilet.
2. Persoanele cu dizabilități sau însoțitorii acestora vor primi biletele în format electronic, pe baza solicitărilor venite pe [email protected] începând cu data de 29 iulie, ora 14:00. Eliberarea biletelor se va face pe baza ordinii cronologice a solicitărilor! Menționăm faptul că numărul locurilor pe acest stadion este limitat!

Pentru a primi biletele, beneficiarii trebuie să trimită copii după C.I. a persoanei cu dizabilități și actul doveditor al dizabilității respective, precum și copie după C.I. a însoțitorului. Atenție! Persoanele cu dizabilități sunt obligate să prezinte certificatul de dizabilitate inclusiv la accesul în incinta stadionului.
Vă așteptăm alături de noi!”, a transmis clubul.

Mihai Stoica, despre gazonul de pe Ghencea: „Nu a fost un teren de fotbal”

Pe stadionul Ghencea, fosta campioană a României a pierdut prima manșă a turului trei preliminar din Conference League, scor 2-3, în fața letonilor de la Auda. Suprafața de joc nu s-a prezentat în cele mai bune condiții, motiv pentru care Mihai Stoica a anunțat de atunci că echipa se va muta.

„Al doilea aspect care ne-a dezavantajat și cred că este pentru ultima dată când ne va mai dezavantaja este terenul, care nu a fost un teren de fotbal. Nu era teren de fotbal, nu am absolut nimic de reproșat nimănui.

Ai văzut cum mirosea pe stadion? Sus mirosea, nu sunt vinovați cei care administrează stadionul, este o ciupercă. Nu se poate juca fotbal acolo. Soluția este să jucăm pe alt stadion, probabil că pe Arc. N-ar fi o variantă să jucăm în afara Bucureștiului. Bine că avem Saga sau ce mai e pe Arena Națională… Vom juca pe Arc dacă va fi disponibil”, a spus oficialul FCSB, la Prima Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Cel mai stresant drum”. Ce a pățit o VEDETĂ pe Autostrada Moldovei
Mediafax
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Cancan.ro
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania