FCSB se întoarce pe Arena Naţională! Mihai Stoica face marele anunț: „Jucăm luni”

FCSB se întoarce pe Arena Naţională! Mihai Stoica face marele anunț: „Jucăm luni”
Mihai Stoica a anunțat revenirea echipei FCSB pe Arena Națională. Sursă foto: Sport Pictures

Mihai Stoica (61 de ani), în calitate de manager general al celor de la FCSB, a anunțat când vor reveni roș-albaștrii pe Arena Națională din București, cel mai mare stadion al țării.

Arena a fost indisponibilă din cauza unor evenimente ce nu au legătură cu sportul. Ultima oară, în intervalul 21-23 august, a găzduit festivalul SAGA, care a adus pe scenă artiști precum Dimitri Vegas, John Newman sau Tyga.

Mihai Stoica a făcut anunțul așteptat de toți fanii FCSB: meciul cu Petrolul se joacă pe Arena Națională!

FCSB urmează să o întâlnească pe UTA Arad în etapa 7 din Superliga, duminică, 30 august, de la ora 21:00, iar confruntarea se va consuma pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște.

Motivul? Arena Națională este indisponibilă, gazonul de pe „Arcul de Triumf” se prezintă în condiții nu tocmai bune, iar în Ghencea situația e similară.

Așadar, FCSB va primi vizita echipe UTA la Târgoviște, la puțin peste 100 de kilometri distanță de București.

Trist pentru suporteri este faptul că nici derby-ul Dinamo – FCSB, programat pe 5 septembrie, în etapa 8, nu se va disputa pe Arena Națională. Cel mai mare stadion al țării nu va fi deschis până la acea dată, după ce în august a găzduit mai multe evenimente ce nu au legătură cu sportul.

Peluza Nord a lansat un atac dur împotriva primarului Ciucu după ce FCSB a fost alungată de pe Arena Națională, însă suferința fanilor este pe punctul de a se încheia, cel puțin pentru încă un an.

În direct, la TV, Mihai Stoica a anunțat oficial că fotbaliștii antrenați de Marius Baciu vor reveni pe cel mai mare stadion al țării pentru duelul din etapa 9 a Superligii.

„Meciul cu Petrolul se va juca pe Arena Naţională. Se va juca luni”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.

Așadar, meciul FCSB – Petrolul Ploiești urmează să fie programat de LPF, în etapa 9 din Superliga, pe 14 septembrie, luni.

FCSB va avea un suport important la Târgoviște

Revenind în prezent, FCSB anticipează o susținere numeroasă și la meciul programat pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște. Din informațiile ProSport, până miercuri, 26 august, ora 16:00, au fost vândute peste 4.000 de bilete.

Asta înseamnă aproximativ o jumătate din capacitatea arenei pe care evoluează Chindia la meciurile din Liga 2 România.

Tichetele încă pot fi cumpărate de suporterii dornici, momentan exclusiv online, iar prețurile sunt pentru toate buzunarele: între 30 și 50 de lei.

În eventualitatea în care vor rămâne tichete neachiziționate online, roș-albaștrii le vor scoate la vânzare în ziua meciului, nu mai devreme de ora 14:00, la casele stadionului din Târgoviște.

FCSB este pe locul 2 în Superliga României, cu 11 puncte adunate după 6 etape. Lider e Dinamo, cu 13 puncte, în timp ce podiumul e completat de Rapid, cu 11 puncte. Pe ultimele trei poziții de play-off sunt Universitatea Craiova, FC Argeș și Corvinul Hunedoara, cu 10, 10, respectiv 9 puncte.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]