Acasa » Fotbal Intern » Superliga » FCSB a decis să-l cumpere, iar Dorinel Munteanu îi dă „binecuvântarea”: „Potențial mare jucător”

FCSB a decis să-l cumpere, iar Dorinel Munteanu îi dă „binecuvântarea”: „Potențial mare jucător”

FCSB a decis să-l cumpere, iar Dorinel Munteanu îi dă „binecuvântarea”: „Potențial mare jucător”
Foto: Sport Pictures

Campioana FCSB nu a încheiat transferurile în această vară, așa cum spunea de curând Gigi Becali, și a ochit doi jucători eligibili regulii U21.

Unul dintre ei este David Maftei, fundașul dreapta împrumutat în sezonul trecut de Farul Constanța la Oțelul Galați.

Dorinel Munteanu, fostul său antrenor, crede că „roș-albaștrii” fac o mutare excelentă, deoarece tânărul are potențial de a deveni mare fotbalist, având viteză excelentă și centrări foarte bune.

FCSB a decis să-l cumpere pe David Maftei, iar Dorinel Munteanu laudă eventuala mutare a campioanei

Campioana FCSB nu a închis perioada de mercato, așa cum asigura recent Gigi Becali, și a ochit doi jucători eligibili regulii U21. David Maftei este una dintre ținte, fundașul dreapta fiind împrumutat în sezonul trecut de Farul Constanța la Oțelul Galați.

Dorinel Munteanu, fostul său antrenor de la gruparea de pe malul Dunării, este convins că trupa roș-albastră face o mutare foarte bună, deoarece tânărul are potențial de a deveni mare fotbalist, având viteză și centrări foarte bune.

Totuși, Maftei mai are de lucrat la disciplina tactică și la duelurile unu la unu, însă „Neamțul” crede că va face față cu brio la campioana din Superligă, acolo unde îi va avea concurenți pe post pe veteranul Valentin Crețu și pe Ionuț Cercel.

„Este tânăr, nu este complet, dar este de perspectivă. Eu am văzut în el un mare potențial de jucător și am vrut să-i implementez disciplină și seriozitate

Mă bucur dacă este dorit de FCSB, dar merită. Noi avem jucători români talentați, dar sunt deconectați de la performanță, în general. Maftei are viteză, foarte bună, centrează foarte bine, dar trebuie să mai lucreze la duelurile unu contra unu.

Și tactic mai are de lucrat, dar este încă tânăr. Poate duce presiunea la FCSB, dar aceste lucruri se câștigă prin conectarea asta la disciplină, performanță”, a spus Dorinel Munteanu, pentru digisport.ro.

Foto: Captura DigiSport

La un pas să fie bătut în timpul meciului

În toamna anului trecut, Oțelul Galați remiza alb pe teren propriu, cu FC Botoșani, în etapa a 16-a a SuperLigii. O fază însă a rămas în memoria spectatorilor și a telespectatorilor, atunci când Dorinel Munteanu l-a prins violent de guler pe David Maftei, l-a smucit și l-a certat amenințător. Ulterior, tehnicianul a fost sancționat de Comisia de Disciplină pentru gestul său reprobabil cu o amendă de 3.400 de lei.

„N-am niciun fel de regret la acest incident petrecut şi să fie învăţătură de minte pentru orice jucător tânăr. Dacă-l corectez de trei, patru, cinci ori în cinci minute, 10 minute şi mă subestimează, înseamnă că avem o problemă. Înseamnă…

Poate trebuia să reacţionez şi mai dur. Nu se poate ca un jucător atenţionat să nu-şi bage antrenorul în seamă, că nu sunt antrenor de paie, să stau pe bancă, să primesc telefoane şi să fac ordine. Cel puţin să se uite la mine când mă agit şi vreau să-i corectez. Încă nu s-a născut un jucător care să se uite aşa la mine, să strig la el şi să nu se uite la mine”, a declarat Dorinel Munteanu.