Fanii FCSB au ajuns la capătul răbdării și i-au huiduit copios pe favoriți atunci când se îndreptau spre vestiare.
FCSB a terminat „în genunchi” prima repriză de pe Arena Națională. Campioana en-titre a început în forță partida cu CFR și a deschis scorul prin David Miculescu încă din minutul 2. Deși părea că va controla fără emoții jocul, FCSB a ratat câteva ocazii importante, iar oaspeții au lovit de două ori reușind să întoarcă scorul.
Umilința din Europa League cu Dinamo Zagreb, scor 1-4, i-a făcut pe fani să își piardă încrederea în proprii jucători. Au venit în număr foarte mic pe Arena Națională la un derby de o importanță extrem de mare pentru calificarea în play-off.
Mii de fani prezenți la meci nu au putut trece, din nou, peste încă o posibilă umilință, după ce CFR a întors scorul pe tabelă. Imediat după fluierul de final al primei părți au început să îi huiduie și fluiere pe jucători. FCSB a arătat foarte rău în defensivă și Ștefan Târnovanu nu a mai reușit să salveze la fiecare fază periculoasă a clujenilor.
Ultrașii FCSB au fost alături de jucători pe tot parcursul sezonului chiar și când lucrurile nu au mai arătat bine pentru elevii lui Elias Charalambous. Cu toate acestea, Gigi Mustață a anunțat că unii suporteri nu vor mai fi alături de echipă până când jucătorii nu vor arăta că își merită locul aici.
„Mesajul nostru, al Peluzei Nord, este că vom fi lângă ei până în momentul în care vor demonstra că își merită soarta, că își merită locul din clasament. Dacă nu, ne pare rău. Vom fi alături de ei, lângă ei, dar, dacă nu va exista atitudine în teren, vor pierde niște suporteri”, a declarat Mustață, la Fanatik.
Echipele de start FCSB – CFR Cluj