Exploziv! Meme Stoica a recunoscut că echipa pe care a condus-o a făcut blaturi: „Cred că cinci, te bat eu, mă baţi tu. Alții au făcut 28 din 34 de meciuri”

Exploziv! Meme Stoica a recunoscut că echipa pe care a condus-o a făcut blaturi: „Cred că cinci, te bat eu, mă baţi tu. Alții au făcut 28 din 34 de meciuri”
SURSA FOTO: SPORT PICTURES

Meme Stoica, fost conducător de club la Oțelul Galați și Unirea Urziceni, în prezent angajat la FCSB de aproape 15 ani, a recunoscut că una dintre echipele pe care le-a condus a făcut blaturi.

Este vorba despre Oțelul Galați, unde Mihai Stoica a activat chiar la început de carieră. Mai precis, în intervalul februarie 1992 – iunie 2002.

Meme Stoica, deschis despre blaturile care s-au făcut în Liga 1 în perioada Cooperativei. Sub comanda sa, Oțelul Galați nu s-a opus nici ea tendinței

Mihai Stoica, manager general al FCSB, va împlini vârsta de 60 de ani peste doar câteva zile, la data de 12 aprilie 2025.

Iar timp de mai bine de trei decenii, Meme a profesat în calitate de conducător la nivelul fotbalului românesc, fiind unul dintre cei mai experimentați oameni aflați încă în activitate.

Așadar, el a trăit și o mulțime de momente memorabile, iar poate cele mai neplăcute dintre ele s-au petrecut în perioada Oțelul Galați, care a reprezentat debutul său în cariera de conducător de fotbal.

„Sportul rege” din România a trecut printr-un moment de cumpănă după Revoluție, iar în celebra perioadă a Cooperativei s-au aranjat o mulțime de meciuri.

Meme Stoica recunoaște că nici măcar Oțelul Galați, aflată sub comanda sa în intervalul februarie 1992 – iunie 2002, nu s-a putut opune tendinței. Însă, așa cum susține Meme Stoica, gălățenii au participat la aranjarea a doar cinci, șase partide:

A fost rău, cumplit. În primul rând, conducerea noastră era bicefală, toate hotărârile le luam împreună cu Marius Stan. Am realizat că retrogradăm, dacă nu intrăm în nişte jocuri. N-am făcut ce făceau alţii, au fost unii care făceau… A fost o echipă care a făcut 28 recunoscute într-un an, 28 din 34! Noi am făcut reciprocităţi două sau trei, doi ani de zile, atât. Doar doi ani mai făcut atât, jur că n-am făcut mai multe şi nu ştiu dacă în total am făcut mai mult de cinci sau şase, dar nu cred că am făcut mai multe şi ştiu şi cu cine, dar nu… Cred că cinci, te bat eu, mă baţi tu”, a dezvăluit Meme Stoica, la SportCast cu Sile.

Nu vrea să fie „sifon la bătrânețe”

În același timp, Meme Stoica a rememorat și momentul în care el și Marius Stan au decis, împreună, că trebuie să se oprească din a aranja meciuri:

Ne-am lecuit la un meci cu… nu mai contează cu cine, că nu vreau să-i implic pe alţii să zică «A venit ăsta şi e sifon la bătrâneţe». S-a prins lumea, noi câştigam meciul acasă, dar lumea s-a prins şi a început să huiduie şi am zis amândoi «Ştii ceva? Picăm, picăm, asta este»”, a completat Meme Stoica.

Tot despre perioada Cooperativei, actualul angajat al FCSB a mai punctat:

Am jucat cu Jiul acasă. Liţă Dumitru, antrenor la Jiul, ne-a bătut cu 1-0 şi am zis că picăm anul ăsta 100%. În a doua etapă ne-am dus la Piatra Neamţ şi am bătut cu 2-0, n-am absolut nicio idee cum am putut câştiga. După care l-am prins, prin etapa a şaptea, pe Liţă Dumitru, în 1996, la Rapid. Plecase de la Jiul la Rapid şi am bătut 4-3 în Giuleşti. A fost chestia asta cu Cooperativa, ne-a venit în faţă, am renunţat şi atunci s-a consacrat cuplul despre care zicea toată lumea, Marius Stan – Mihai Stoica, altceva, altceva, altceva, ne-am separat şi Marius a câştigat cu Galaţiul campionatul, a ajuns primar la Galaţi, eu am făcut ce am făcut la Steaua, Urziceni, FCSB”, a încheiat Mihai Stoica.

Oțelul Galați, Unirea Urziceni și FCSB sunt formațiile cu care Mihai Stoica a lucrat din postura de conducător.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Cel mai stresant drum”. Ce a pățit o VEDETĂ pe Autostrada Moldovei
Mediafax
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Cancan.ro
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania