Echipa lui Gigi Becali face pregătirile pentru viitorul sezon european, iar unul dintre cei mai duri experți este convins că FCSB a făcut un transfer bun.
Până în acest moment FCSB nu anunțat niciun transfer, dar e chestie de ore până când Anderson Ceara va fi prezentat. Basarab Panduru îl laudă pe jucător.
Mijlocașul brazilian de bandă Anderson Ceara a ajuns la FK Csikszereda în februarie 2024, după 6 luni în care nu avusese echipă.
S-a integrat imediat, a contribuit consistent la promovarea echipei pe prima scenă a fotbalului românesc, iar îns tagiunea revent încheiată a fost om de bază.
FK Csikszereda a anunțat despărțirea de jucător, dar FCSB încă nu l-a prezentat oficial. Tranzacția s-a făcut pentru 500.000 de euro și cotă parte dintr-un viitor transfer.
„Mi se pare ca ştie ceva fotbal, driblează, acum, dacă face treabă nu ştiu, vedem. Poate să îi ia faţa lui Miculescu? Vedem…
A dat şi goluri, ceva fotbal ştie, are nişte fiţe, loveşte mingea într-un fel. Nu e uşor la FCSB”, a spus Panduru, potrivit PrimaSport.
În momentul în care FCSB se va debarasa de jucător, FK Csikzereda va intra în poseia uinui sfert din suma transferului.
Nu ar fi exclus ca formația miercureană să nu se mai aleagă cu nimic, deoarece FCSB a luat bani doar pe 3 dintre ultimii 11 jucători plecați.
Concret, Gigi Becali s-a ales cu 1,4 milioane de euro de pe urma lui Adrian Șut, 300.000 de euro după ce Mariu Ștefănescu a ajuns la Konyaspor și 200.000 de la beitar Ierusalim pentru Nana Antwi.
În stagiunea recent încheiată, Anderson Ceara a jucat 40 de meciuri pentru FK Csikszereda, absentând doar la 3 partide.
A înscris 7 goluri, a oferit 8 pase decisive gol și a încasat nu mai puțin de 7 cartonașe galbene, dintre care 3 în cele 9 confruntări din play-out.
Unul dintre oamenii car-el cunaoște cel mai bine pe fotbalistul brazilian este Robert Ilyeș, antrenorul formației din Miercurea Ciuc între martie 2023 și finalul sezonului precedent.
Fostul mijlocaș i-a făcut o caracterizare sud-americanului în exlusivitate pentru ProSport și spune că nu este mirat că fotbalistul a ajuns la FCSB.
„Anderson Ceara poate oricând să decidă un meci! El are acea sclipire care se caută în fotbalul de acum. Nu m-a surprins acest transfer al lui FCSB.
Era cel mai valoros jucător pe care l-am avut la Csikszereda. Mă bucur mult pentru Anderson Ceara, pentru că merita să fac acest pas important în carieră.
Noi trebuia să fim cu adevărat o echipă, jucătorii să facă și faza defensivă, dar lui i-am dat libertate în joc.
Iar asta pentru că aveam șanse mari să finalizăm acțiunile atunci când el se afla pe teren”, a spus Robert Ilyes.