Eugen Neagoe exultă după primul meci în care s-a aflat pe banca Universității Craiova: „Scorul putea să fie și mai mare!” Anunțul făcut despre eventuale transferuri în Bănie

  • Publicat:

Eugen Neagoe s-a declarat mulțumit după primul meci pe banca Universității Craiova, scor 2-0, împotriva celor de la Hermannstadt.

Eugen Neagoe s-a declarat mulțumit după primul meci pe banca Universității Craiova

Tehnicianul susține că elevii săi s-au prezentat la un nivel bun și consideră că scorul din această seară putea fi chiar mai mare în favoarea echipei sale.

Neagoe are încredere deplină în Andrei Ivan, marcatorul unei duble în partida din această seară. 

„Este al doilea joc, tot eu am pregătit echipa și la Botoșani. Astăzi am întâlnit o echipă bună, știți foarte bine ce rezultate au cei de la Hermannstadt. Au pierdut greu cu FCSB, ne așteptam că va fi un joc dificil, dar cred că am controlat partida, chiar dacă în prima repriză nu am avut ocazii de a marca.

O singură dată au intrat în careu, puteau să marcheze, dar ăsta e fotbalul. Sunt o echipă bună, incomodă. Am făcut un joc așa cum ne dorim, am marcat două goluri, am avut o bară, a doua repriză a fost controlată de noi și cred că scorul putea să fie și mai mare.

Nu întâmplător l-am pus căpitan pe Andrei, este un jucător valoros, la fel ca ceilalți, avem un lot valoros, jucători cu experiență. De asta este Ivan căpitan, de asta este în vizorul echipei naționale. Ne așteptăm să facă lucrul ăsta, a marcat și la corner, fază pe care am lucrat-o de dimineață. Băieții merită lăudați. A fost un joc plăcut, vreau să jucăm și mai bine și cred că putem să facem acest lucru”, a spus Eugen Neagoe.

Eugen Neagoe: „Dacă va apărea un jucător valoros, patronul va reacționa pozitiv!”

Eugen Neagoe a discutat despre posibilitatea ca Universitatea Craiova să mai facă și alte transferuri în această iarnă, iar antrenorul e convins că Mihai Rotaru va lua decizia corectă în cazul în care un fotbalist valoros va fi disponibil.

„Toți jucătorii vor avea șanse. Îi spuneam patronului, este dificil să fac primul 11, dar pe undeva este mai bine așa, decât să nu avem cu cine să formăm lotul de 20 pentru următorul joc. Îmi doresc ca toți să fie apți, valizi, mă bucur pentru Koljic că a revenit, și pentru Martic, nu mai jucase de mult timp.

Băieții au fost exemplari în această perioadă, în afară de jocul cu Botoșani. Nu am discutat de transferuri, dar dacă va apărea un jucător valoros, pe care vom putea să-l aducem, patronul va reacționa pozitiv. Voi face tot ce depinde de mine, el s-a pregătit foarte bine, nu a avut nicio problemă. E clar că îi trebuie timp, dar eu cred mult în Elvir Koljic, cum cred și în Rivaldinho, și în Markovic, sper să se ridice la nivelul pe care îl așteptăm și noi”, a adăugat Eugen Neagoe.

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu”, Christian este actualmente student al ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce va face Cătălin Bordea cu banii câştigaţi la America Express: 'Îmi cumpăr…
Ce va face Cătălin Bordea cu banii câştigaţi la America Express: 'Îmi cumpăr…
Cine sunt câștigătorii „America Express”, sezonul cinci
Cine sunt câștigătorii „America Express”, sezonul cinci
O bătrână de 72 de ani din Brăila s-a aruncat de la etajul 4. Momentul a fost filmat
O bătrână de 72 de ani din Brăila s-a aruncat de la etajul 4. Momentul a fost filmat
FOTO Gimnasta devenită milionară la 18 ani nu se sfiește să pozeze fără inhibiții: „E ilegal să arăți atât de bine”
FOTO Gimnasta devenită milionară la 18 ani nu se sfiește să pozeze fără inhibiții: „E ilegal să arăți atât de…
Avocatul Adrian Cuculis este căsătorit vedeta de la Antena 1. Cei doi întorc banii cu lopata. Ce afaceri au
Avocatul Adrian Cuculis este căsătorit vedeta de la Antena 1. Cei doi întorc banii cu lopata. Ce afaceri au
Tocmai PENTAGONUL spune că suntem urmăriți de o NAVĂ-MAMĂ extraterestră
Tocmai PENTAGONUL spune că suntem urmăriți de o NAVĂ-MAMĂ extraterestră
Ce s-a întâmplat, de fapt, între Andreea Bălan şi Jean Gavril când au dormit împreună: 'Ce am făcut în seara aia...
Ce s-a întâmplat, de fapt, între Andreea Bălan şi Jean Gavril când au dormit împreună: 'Ce am făcut în seara…
Casa de Pensii a făcut anunțul! Veste pentru cei care nu au cotizat 15 ani la stat
Casa de Pensii a făcut anunțul! Veste pentru cei care nu au cotizat 15 ani la stat
Câți lei costă să comanzi acasă o pizza de la restaurantul lui Dani Oțil. Suma nu e deloc mică!
Câți lei costă să comanzi acasă o pizza de la restaurantul lui Dani Oțil. Suma nu e deloc mică!
Buna Vestire 2023. Este mare păcat dacă faci aceste lucruri! Mulți credincioși nu știu
Buna Vestire 2023. Este mare păcat dacă faci aceste lucruri! Mulți credincioși nu știu
Mirosul corporal, testat ca terapie împotriva anxietăţii. Cercetătorii cred că oferă un efect calmant
Mirosul corporal, testat ca terapie împotriva anxietăţii. Cercetătorii cred că oferă un efect calmant
Alimentul care face rău ficatului şi pe care îl consumi zi de zi. TOP 20 de alimente toxice pentru ficat
Alimentul care face rău ficatului şi pe care îl consumi zi de zi. TOP 20 de alimente toxice pentru ficat
Ben Affleck și Matt Damon împărțeau totul când erau săraci. Inclusiv... ceva uluitor
Ben Affleck și Matt Damon împărțeau totul când erau săraci. Inclusiv... ceva uluitor
Putin plănuia o „curățare totală” a Ucrainei. Pentru ce erau crematoriile mobile: dezvăluiri din e-mail-urile FSB
Putin plănuia o „curățare totală” a Ucrainei. Pentru ce erau crematoriile mobile: dezvăluiri din e-mail-urile FSB
BANCUL ZILEI. Bulă, șofer de taxi, sărută o calugăriță pe care o ia la ocazie: Măicuță, am păcătuit!
BANCUL ZILEI. Bulă, șofer de taxi, sărută o calugăriță pe care o ia la ocazie: Măicuță, am păcătuit!
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Poze interzise cu Simona Trașcă de pe OnlyFans! Aici o vezi gratis fără haine + ce tarif are
Poze interzise cu Simona Trașcă de pe OnlyFans! Aici o vezi gratis fără haine + ce tarif are
Cele mai PĂGUBOASE mașini. Modele pe care TREBUIE să le eviți
Cele mai PĂGUBOASE mașini. Modele pe care TREBUIE să le eviți