Elvir Koljic, mai optimist ca niciodată: „Simt că Universitatea Craiova poate câştiga titlul anul acesta”. Bosniacul dezvăluie cine l-a poreclit „Dragonul”

Redactor:
Cosmin Staicu
Elvir Koljic, mai optimist ca niciodată: „Simt că Universitatea Craiova poate câştiga titlul anul acesta”. Bosniacul dezvăluie cine l-a poreclit „Dragonul”
  • Publicat:

Aflat la al şaselea sezon în tricoul Universităţii Craiova, atacantul bosniac Elvir Koljic simte că acesta poate fi anul în care se poate încorona campion cu formaţia din Bănie.

Vârful de 28 de ani a marcat recent două goluri, după ce numai reuşise să perforeze porţile adverse din primăvara acestui an.

„Nu sunt de acord că CFR nu e la fel de puternică. Şi‑au schimbat ceva jucători, însă cei noi cred că sunt cel puţin la valoarea celor de dinainte. Mai degrabă au crescut alte echipe, pentru că da, este un campionat mult mai echilibrat. Nu ştiu cine se va bate pentru titlu, dar simt că, dacă vom avea puţin noroc, noi îl vom câştiga.

Anul acesta avem un lot foarte bun şi cred că, dacă vom fi cu toţii împreună şi ne vom sprijini la bine şi la rău, putem să câştigăm titlul pe care ni‑l dorim şi pe care îl merităm”, a declarat Elvir Koljic pentru revista oficială a Universităţii Craiova.

Elvir Koljic: „Toţi colegii mei din Naţionala Bosniei îl vorbeau doar de bine pe Ivaylo Petev”

Elvir Koljic a avut referinţe despre actualul antrenor al Ştiinţei, Ivaylo Petev, de la colegii săi din naţională, bulgarul fiind selecţionerul reprezentativei Bosniei.

„Ţinând cont că domnul Petev a fost selecţioner al Bosniei, am început să aud doar vorbe frumoase despre el încă de dinainte să ajungă la club. Toţi colegii mei din Naţionala Bosniei îl vorbeau doar de bine, spuneau că e un antrenor excelent şi un om chiar şi mai şi.

Şi cred că s‑a confirmat asta de când a venit, echipa şi‑a schimbat mult jocul în bine, antrenamentele sunt foarte bune. Talentul lui Mister cred că e să scoată ce e mai bun din fiecare jucător”, a spus Koljic.

Poreclit „Dragonul” de Mihai Rotaru

Elvir Koljic a dezvăluit că porecla „Dragonul” i-a fost dată chiar de finanţatorul Universităţii Craiova, Mihai Rotaru.

„Porecla asta mi‑a dat‑o mister Rotaru. Mi‑a plăcut, da, de când s‑a gândit dumnealui la ea aşa au început să‑mi spună toţi, inclusiv prin presă. Cred că are legătură şi cu echipa naţională, pentru că Naţionala Bosniei mai e supranumită şi „Dragonii” a declarat Elvir Koljic.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…