Gigi Becali a anunțat vineri seară că negocierile pentru mijlocașul străin dorit să îl înlocuiască pe Adrian Șut la FCSB au intrat în impas, suma solicitată inițial pentru transfer dublându-se în culisele acestui transfer FCSB.
În aceeași intervenție la DigiSport, finanțatorul a anunțat însă că roș-albaștrii negociază pentru un jucător U21 român din străinătate: „Mai negociem acum cu un jucător U21 din afară. E român. După orice jucător spun eu, sar toți, călare, pe el! Nu mai spun nimic, nu spun nimic, că îl vor și alții după aia. Chiar tot ce spun eu vreți să luați și voi?! O să vedeți cine e!”.
Dar ProSport a aflat toate detaliile și îți dezvăluie în exclusivitate cine e transferul bombă negociat de Gigi Becali în secret! Noul Adrian Șut la FCSB a fost ochit de Mihai Stoica încă din vară și rezolvă marea problemă a campioanei.
Din informațiile noastre, de mai bine de două săptămâni se poartă deja negocieri în secret pentru ca Gigi Becali să aducă la FCSB un fotbalist cu mare potențial, un adevărat transfer bombă FCSB pregătit în culisele campioanei României. Iar Luca Szimionaș e numele fotbalistului!
Un mijlocaș central de doar 19 ani, cu profil preponderent defensiv, dar care poate juca atât „șesar”, cât și „optar”, cu capacitatea de a acoperi eficient inclusiv un rol clasic de închizător, cât și atribuțiile unui mijlocaș „box-to-box”. Născut la Timișoara și format de Ripensia, Szimionaș a fost transferat în septembrie 2022 de Hellas Verona, club italian unde se află și în prezent legitimat.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F01%2Fsz-scaled.jpg)
Luca Szimionaș, transfer FCSB negociat în secret. FOTO: SportPictures
E om de bază la formația Primavera a veronezilor, n-a debutat încă la formația de seniori dar a fost în lot, în acest sezon, la un meci de Cupa Italiei. În schimb, Szimionaș a fost jucător foarte important la naționalele U16, U17, U18 și U19 ale României, titular în toate meciurile de la EURO U19 din vară, și integralist în 3 din 4, când tricolorii lui Ion Marin s-au oprit doar în semifinalele turneului continental!
Cu evoluții apreciate la EURO, când a și marcat împotriva Spaniei, Szimionaș are o cotă de piață de 250.000 de euro în acest moment, potrivit transfermarkt.com, iar din toamna anului trecut a făcut direct pasul spre România U21, unde are deja patru meciuri.
După ce căpitanul Adrian Șut a fost transferat la Al Ain din Emiratele Arabe Unite, postul de mijlocaș central cu rol preponderent defensiv a rămas cu mai puține soluții la FCSB. Aici activează Mihai Lixandru, Baba Alhassan și Vlad Chiricheș, dar ultimii doi nu par a fi soluții prioritare în viziunea lui Gigi Becali, cel puțin la acest moment.
Așadar, Luca Szimionaș are toate șansele să devină noul Adrian Șut! Și interesant este că Mihai Stoica l-ar fi ochit încă din vară, potrivit surselor noastre, pe fotbalistul de mare potențial. Cu ocazia EURO U19, chiar după prima victorie a tricolorilor din turneu, 3-1 cu Muntenegru, oficialul roș-albaștrilor declara la Prima Sport că e posibil ca FCSB să înainteze oferte, fiind impresionat:
„Meciul a fost peste așteptări. Eu am mai văzut echipa 2006 jucând, dar erau meciuri amicale pe la Buftea, nu mi-a făcut o impresie extraordinară, dar ieri mi-a plăcut. Mi-a plăcut ritmul și mi-au plăcut mulți jucători. Am sesizat calități la foarte mulți jucători pe care nu-i știam. Din nefericire, să zic așa, mulți activează deja la vârsta asta în străinătate. (n.r. – De ce din nefericire?) Din nefericire, pentru că noi am putea să folosim jucătorii ăștia în țară. (n.r. – Sunt inaccesibili?) Nu știu dacă sunt inaccesibili, s-ar putea să facem și noi o ofertă pentru unul dintre jucători. Nu-mi cere să dau nume pentru că nu vreau să fac licitație, dar vom vedea dacă sunt inaccesibili sau nu”
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F01%2Fsz4-scaled.jpg)
Luca Szimionaș la EURO U19. FOTO: SportPictures
La doar 19 ani și născut în 2006, Luca Szimionaș ar rezolva marea problemă a campioanei din acest sezon, acest transfer FCSB acoperind regula U21, și ar reprezenta inclusiv o soluție pe termen lung! La acest moment, singurii fotbaliști din lotul FCSB care pot fi utilizați în această direcție sunt Mihai Toma, Alex Stoian, Ionuț Cercel și Andrei Dăncuș, la care se adaugă David Popa, preferatul finanțatorului din formația campioană a Ligii de Tineret care a evoluat în ultima ediție UEFA Youth League.
Aseară, Gigi Becali evalua situația pe regula U21 la FCSB în acest moment: „U21 e Toma. Mai e și Stoian, care se descurcă bine, trebuie doar să corecteze ceva. El e atacant, se demarcă între linii. Nu în stânga, dar vârf. Mai e și ăla de la Cluj, despre care le-am spus să-l ia, David Popa”
În vara anului trecut, Orlando Popa, agentul care l-a transferat pe Szimionaș în Italia, mărturisea aici într-un interviu exclusiv pentru ProSport că îl vede pe tânărul mijlocaș ajungând peste 3-4 ani în Premier League, pentru o sumă în jurul a 30 de milioane de euro!