Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Echipa lui Emil Boc se va antrena pe terenul făcut din banii Universității „Babeş-Bolyai”. Noua bază de pregătire a instituției de învățământ va fi închiriată de U Cluj

Echipa lui Emil Boc se va antrena pe terenul făcut din banii Universității „Babeş-Bolyai”. Noua bază de pregătire a instituției de învățământ va fi închiriată de U Cluj

Echipa lui Emil Boc se va antrena pe terenul făcut din banii Universității „Babeş-Bolyai”. Noua bază de pregătire a instituției de învățământ va fi închiriată de U Cluj
Sursa Foto: Facebook / Unviersitatea Babeș Bolyai

Universitatea Cluj se va antrena într-o nouă bază de pregătire. Echipa lui Emil Boc va dispune de un nou teren de antrenament făcut din banii Universității „Babeş-Bolyai”.

Instituția de învățământ va investi în modernizarea bazei sportive „Remus Câmpeanu” din parcul „Iuliu Hațieganu” și va avea un teren de fotbal din gazon natural și dotări de ultimă generație, printre care și un sistem modern de irigație și drenaj.

Universitatea Cluj va avea bază nouă de antrenament. Emil Boc investește din banii UBB într-un nou teren pentru trupa pregătită de Ioan Ovidiu Sabău

Universitatea Cluj va beneficia de o nouă bază de antrenament. Băieții lui Ioan Ovidiu Sabău vor avea parte de un teren de pregătire la cele mai moderne standarde. Primarul Emil Boc va investi din banii Universității „Babeş-Bolyai” în modernizarea terenului de fotbal „Remus Câmpeanu” din parcul „Iuliu Hațieganu”. Instituția de învățământ este parte din acționariatul echipei din Superliga.

Lucrările la noua bază sportivă a „șepcilor roșii” au demarat deja de mai bine de două săptămâni și acum se pregătește totul pentru instalarea gazonului și a sistemului de drenaj și de irigație, care va fi la cele mai înalte standarde. Procesul de irigare a terenului va fi unul coordonat digital, iar termenul de finalizare este estimat a fi în luna iunie, notează Ziarul Făclia.

Costurile lucrărilor vor fi acoperite atât din banii UBB, cât și din chiria pe care o va plăti Universitatea Cluj pentru a putea utiliza respectiva bază sportivă. Elevii lui Sabău vor utiliza terenul în baza unui acord încheiat cu reprezentanții instituției de învățământ superior. Grație acestei investiții, jucătorii grupării „alb-negre” vor avea de condiții excelente de antrenament.

Unde se antrenează în prezent Universitatea Cluj

Universitatea Cluj se antrenează în prezent la baza sportivă „Dan Anca”, acolo unde își dispută meciurile și echipa a doua a ardelenilor. Baza a fost deschisă în 2011 și poate găzdui până la 1.000 de spectatori. Arena dispune de un teren sintetic, dar și de unul cu gazon natural. De asemenea, baza mai este utilizată și de echipele de juniori ale „studenților”.

Printre dotările respectivei baze se mai numără și instalație de nocturnă și vestiare modulare. Terenul de pregătire a primit numele fostului jucător al clujenilor, Dan Anca. Fostul fotbalist și-a petrecut toată cariera în tricoul alb-negru și s-a stins fulgerător din viață în anul 2005, la vârsta de doar 58 de ani.