Gigi Becali se ține de cuvânt și a început deja să întărească lotul pregătit de Elias Charalambous și Mihai Pintili. Latifundiarul din Pipera a făcut o ofertă pentru fotbalistul dorit și de Dan Șucu.
Conform informațiilor oferite de Claudiu Rotaru, unul dintre finanțatorii celor de la FC Hermannstadt, se pare că Kevin Ciubotaru este foarte aproape de a ajunge la o înțelegere cu FCSB.
Gigi Becali are planuri mari pentru perioada de mercato din iarnă și a demarat deja negocieri pentru a întări lotul pregătit de Elias Charalambous și Mihai Pintilii. Latifundiarul din Pipera a pus ochii pe Kevin Ciubotaru, tânărul jucător al celor de la FC Hermannstadt, și a făcut deja o ofertă pe numele lui. Reamintim că fotbalistul mai este dorit și de Dan Șucu, la Rapid București.
Cel care a confirmat această informație este chiar Claudiu Rotar, unul dintre finanțatorii sibienilor, care a precizat că cele două cluburi sunt foarte aproape de a ajunge la o înțelegere. Astfel, chiar dacă FC Hermannstadt își dorea să îl păstreze pe Kevin Ciubotaru până în vara anului următor, se pare că strategia clubului s-a schimbat între timp.
„Este Kevin Ciubotaru, pe care îl dorește Steaua (n.r. FCSB), îl dorește Rapid. Trăim și din partea asta, de vânzări de jucători. Vrem să producem jucători și să vindem.
Au făcut o ofertă cei de la FCSB, noi am fi vrut să-l ținem până în vară, da, dar și ei (n.r. cei de la FCSB) au nevoie de jucător under. Suntem aproape cu FCSB (n.r. să bată palma)”, a declarat Claudiu Rotar, conform digisport.ro.
În acest moment, Kevin Ciubotaru, fundaș stânga în vârstă de 21 de ani, care a fost convocat de Mircea Lucescu la prima reprezentativă, este cotat de către platforma de specialitate Transfermarkt la suma de 150.000 de euro.
Dezamăgit de parcursul pe care FCSB îl are în acest sezon competițional, Gigi Becali are de gând să facă mai multe schimbări importante în lotul pregătit de Elias Charalambous și Mihai Pintilii. Astfel, omul de afaceri a anunțat că va aduce nu mai puțin de cinci jucători în perioada de mercato din iarnă și că își dorește să se despartă de tot atâția fotbaliști.
Printre fotbaliștii care o pot părăsi pe FCSB în următoarea perioadă se numără Vlad Chiricheș, Malcom Edjouma, David Kiki sau Denis Alibec.